tabac
[Sinonime]
TABÁC1, tabacuri, s.n. Tutun măcinat, care se aspiră pe nas. ♦ (Reg.) Tutun de fumat. ♦ (Bot.) Tutun (1). – Din germ. Tabak, rus., ucr. tabak.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
TABÁC2, tabaci, s.m. Tăbăcar. – Din tc. tabāk.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
TABÁC1 ~uri n. Preparat din frunze uscate de tutun, măcinate fin, care se aspiră pe nas; tutun prizat. /<ngr. tampákos, germ. Tabak
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
TABÁ//C2 ~ci m. rar Muncitor specializat în tăbăcirea pieilor; argăsitor; dubălar; tăbăcar. /<turc. tabak
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
tabác (-ci), s.m. – Muncitor care tăbăceşte pieile, argăsitor. – Mr. tăbac. Tc. (arab.) tabak (Şeineanu, II, 338), cf. alb., bg., sb., megl. tabak, ngr. ταμπάϰης. – Der. tăbăci, vb. (a argăsi, a dubi; a usaca pielea la soare), cf. megl. tăbăţǫs, tăbăţiri; tăbăcar, s.m. (argăsitor); tăbăcărie, s.f. (meseria şi atelierul tăbăcarului); tăbăceală, s.f. (argăseală); tăbăcit, s.n. (argăsit); tăbăcăreasă, s.f. (Mold., un anumit joc de cărţi).
(Dicţionarul etimologic român)
tabác (-curi), s.n. – Tutun. Var. Trans. tabac. Mr. tabac. Sp. tabaco (REW 8508a), prin intermediul it. tabacco, fr. tabac, germ. Tabak, cf. ngr. ταμπάϰος, rus., rut. tabak etc. – Der. tabachere (var. tababcheră, mr. tabacheră), s.f. (cutiuţă pentru tutun sau ţigări), din it. tabacchiera, prin intermediul ngr. ταμπαϰιέρα; tabachere, s.f. (luminator, lucarnă), din fr. tabatière asimilat la cuvîntul anterior; tabagie, s.f., din fr. tabagie; tabagism, s.n., din fr. tabagisme; tabacioc, s.n. (Mold., puţin tutun); din rus. tabaŭok.
(Dicţionarul etimologic român)
TABÁC I. s. n. tutun măcinat care se aspiră pe nas. II. adj. inv. de culoarea tutunului. (< germ. Tabak, fr. tabac, rus., ucr. tabak)
(Marele dicţionar de neologisme)
tabác (tăbăcar) s. m., pl. tabáci
(Dicţionar ortografic al limbii române)
tabác (tutun) s. n., pl. tabácuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
FLOARE-DE-TABÁC s. v. regina-nopţii.
(Dicţionar de sinonime)
TABÁC s. v. argăsitor, tăbăcar, tutun, tutun turcesc.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
TABÁC2, tabaci, s.m. Tăbăcar. – Din tc. tabāk.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
TABÁ//C2 ~ci m. rar Muncitor specializat în tăbăcirea pieilor; argăsitor; dubălar; tăbăcar. /<turc. tabak
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
tabác (-ci), s.m. – Muncitor care tăbăceşte pieile, argăsitor. – Mr. tăbac. Tc. (arab.) tabak (Şeineanu, II, 338), cf. alb., bg., sb., megl. tabak, ngr. ταμπάϰης. – Der. tăbăci, vb. (a argăsi, a dubi; a usaca pielea la soare), cf. megl. tăbăţǫs, tăbăţiri; tăbăcar, s.m. (argăsitor); tăbăcărie, s.f. (meseria şi atelierul tăbăcarului); tăbăceală, s.f. (argăseală); tăbăcit, s.n. (argăsit); tăbăcăreasă, s.f. (Mold., un anumit joc de cărţi).
(Dicţionarul etimologic român)
tabác (-curi), s.n. – Tutun. Var. Trans. tabac. Mr. tabac. Sp. tabaco (REW 8508a), prin intermediul it. tabacco, fr. tabac, germ. Tabak, cf. ngr. ταμπάϰος, rus., rut. tabak etc. – Der. tabachere (var. tababcheră, mr. tabacheră), s.f. (cutiuţă pentru tutun sau ţigări), din it. tabacchiera, prin intermediul ngr. ταμπαϰιέρα; tabachere, s.f. (luminator, lucarnă), din fr. tabatière asimilat la cuvîntul anterior; tabagie, s.f., din fr. tabagie; tabagism, s.n., din fr. tabagisme; tabacioc, s.n. (Mold., puţin tutun); din rus. tabaŭok.
(Dicţionarul etimologic român)
TABÁC I. s. n. tutun măcinat care se aspiră pe nas. II. adj. inv. de culoarea tutunului. (< germ. Tabak, fr. tabac, rus., ucr. tabak)
(Marele dicţionar de neologisme)
tabác (tăbăcar) s. m., pl. tabáci
(Dicţionar ortografic al limbii române)
tabác (tutun) s. n., pl. tabácuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
FLOARE-DE-TABÁC s. v. regina-nopţii.
(Dicţionar de sinonime)
TABÁC s. v. argăsitor, tăbăcar, tutun, tutun turcesc.
(Dicţionar de sinonime)