tabernaculul

TABERNÁCUL, tabernacule, s.n. 1. Cort portativ, susţinut de coloane din lemn aurit, care servea ca sanctuar la vechii evrei. 2. Dulăpior sau cutie de argint (în formă de biserică), în care se păstrează cuminecătura, mirul sau alte obiecte de cult. – Din lat. tabernaculum, it. tabernacolo, fr. tabernacle.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TABERNÁCUL ~e n. 1) Cort portativ în care se ţineau tablele legii la vechii evrei. 2) Cutie specială (de argint) în care se păstrează unele obiecte de cult. /<lat. tabernaculum, it. tabernacolo, fr. tabernacle
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

TABERNÁCUL s.n. v. tabernacol.
(Dicţionar de neologisme)

TABERNÁCUL s. n. 1. cortul în care erau ţinute tablele legii la vechii evrei. 2. nişă în peretele sanctuarului unei biserici catolice sau cutie de argint în formă de biserică în care se păstrează cuminecătura şi unele obiecte de cult. (< lat. tabernaculum, it. tabernacolo)
(Marele dicţionar de neologisme)

tabernácul s. n., pl. tabernácule
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
TABERNÁCUL s. (BIS.) 1. cortul mărturiei. (~ la vechii mozaici.) 2. altar. (~ într-un templu mozaic.) 3. v. chivot.
(Dicţionar de sinonime)