table dex - definiţie, sinonime, conjugare
TÁBLĂ1, table, s.f. 1. Placă metalică, de grosimi diferite, folosită la învelitul caselor, la fabricarea vaselor, a unor ambalaje şi a altor obiecte. 2. Placă de lemn, de piatră sau de metal pe care se scriu, se gravează sau se zugrăvesc anumite indicaţii, firme, date; tăblie (1). ♢ Tablă cerată = placă de lemn acoperită cu un strat de ceară, pe care se scria în antichitate cu stilul (prin zgâriere). ♦ (Bis.) Tablele legii sau tablele lui Moise = cele două lespezi de piatră pe care erau săpate cele zece porunci primite de Moise de la Dumnezeu pe muntele Sinai. 3. Placă de lemn dreptunghiulară, vopsită în negru, pe care se scrie cu cretă, mai ales la şcoală şi la universitate; tabelă (2). ♢ Expr. A scoate (sau a chema etc.) la tablă = a chema un elev la lecţie (în faţa tablei). 4. Tabel (1). ♢ Tabla lui Pitagora = tabla înmulţirii. Table trigonometrice = tabele care cuprind funcţii trigonometrice. 5. (Reg.) Bucată de pământ semănată. ♦ Strat de legume. – Din sl. tabla (cu sensuri după fr. table).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TÁBLĂ2, table, s.f. (Mai ales la pl.) Joc de noroc între două persoane, cu două zaruri şi cu treizeci de puluri, care se mută de-a latul a douăzeci şi patru de săgeţi incrustate sau pictate pe fundul celor două compartimente ale unei cutii de lemn; partidă dintr-un astfel de joc. ♢ Expr. (Fam.) A face pe cineva o tablă = a juca cu cineva o partidă de table2. – Din ngr. távli.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TÁBLĂ1 táble f. 1) Foaie metalică subţire, folosită la acoperitul caselor şi la confecţionarea diferitelor obiecte; tinichea. 2) Placă cu inscripţii; tăblie. ♢ Tablă cerată placă de lemn, acoperită cu un strat de ceară pe care, în antichitate, se scria cu stilul. 3) Panou special, vopsit într-o culoare închisă, pe care se poate scrie cu creta. 4) Foaie cuprinzând desenul unui ansamblu de rubrici completate cu cifre, date, informaţii, simboluri, prezentate într-o anumită ordine; tabel. ♢ Tablă de materii foaie de la începutul sau de la sfârşitul unei cărţi sau a unei reviste, care cuprinde numerele compartimentelor cu indicarea paginilor corespunzătoare; cuprins; sumar. Tabla înmulţirii (sau Tabla lui Pitagora) tabel care conţine produsele înmulţirii între ele a primelor zece numere. 5) reg. Recipient cu fundul plat şi cu marginile uşor ridicate, pe care se aduc mâncarea şi tacâmurile la masă; tavă. 6) reg. Parcelă de pământ semănată. [G.-D. tablei; Sil. ta-blă] /<lat. tabula, ung. tábla, fr. table
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

TÁBL//Ă2 -e f. mai ales la pl. 1) Joc de noroc între doi parteneri, cu două zaruri şi cu câte cincisprezece piese rotunde de lemn, care se mută în spaţiile marcate pe feţele interioare ale unei cutii speciale. 2) Partidă într-un astfel de joc. [Sil. ta-blă] /<ngr. távli, turc. tavla
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

táblă (-le), s.f. – 1. Placă, piesă plană. – 2. Tăbliţă de scris, placă pe care se scrie la şcoală. – 3. Placă acoperită cu cositor. – 4. Indice, sumar, catalog. – 5. (Mold., Trans.) Bucată de pămînt agricol. – 6. (Pl.) Joc de noroc. – Mr. tavlă, megl. tablă. Lat. tabula, prin intermediul sl. tabla (Miklosich, Fremdw., 131; Cihac, II, 398), sau al mag. tabla (Gáldi, Dict., 161), cf. ngr. τάβλα, tc. tabla. Este dublet al lui tabla, s.f. (tavă, măsuţă), din tc. tabla, tavla ‹ it. tavola (Şeineanu, II, 340), cf. ngr. ταβλᾶς, bg., sb. tavla; de la toblă, s.f. (Banat, scîndură groasă), din mag. tábla; şi de la tavlie, s.f. (înv., table), sec. XVII, din ngr. τάβλι. Aceleiaşi familii aparţin tabelă, s.f. (tablă, indice; tăbliţă), din lat. tabella, prin intermediul germ. Tabelle, sec. XIX; tabel, s.n. (tablă, indice), dublet al cuvîntului anterior, din rus. tabelĭ, sec. XIX înv.; tabletă, s.f. (pastilă), din fr. tablette; tăblie, s.f. (placă, tablă), din ngr. ταβλι sau din sl. tablija; tăbliţă, s.f. (tablă de scris), din sl. (rus., pol.) tablica; tablac, s.n. (piesă de lemn care serveşte de suport); tablier, s.n. (sistemul de grinzi al unui pod; gealău pentru tăblii), din fr. tablier; tablou, s.n. (cadru, pictură; scenă; stampă, imagine), din fr. tableau. – Der. tablagiu, s.m. (jucător pasionat de table); tăblui, vb. (a acoperi casa cu tablă); tăbluitor, s.m. (tinichigiu).
(Dicţionarul etimologic român)

táblă (placă, tabel, tavă) s. f. (sil. -blă), g.-d. art. táblei; pl. táble
(Dicţionar ortografic al limbii române)

táblă (joc) s. f., pl. táble (sil. -ble)
(Dicţionar ortografic al limbii române)

táblă s.f. (înv.) grajd pentru caii boiereşti sau domneşti.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)



Sinonime:
TÁBLĂ s. 1. tinichea, (Transilv. şi Ban.) pleu. (Lighean de ~.) 2. (înv. şi reg.) tabelă. (~ de scris cu creta.) 3. tablă de materii = conţinut, cuprins, sumar, (înv.) registru, scară, sumă, (grecism înv.) pinax. (~ a unui tratat.) 4. tabel. (~ înmulţirii, scrisă pe unele caiete.)
(Dicţionar de sinonime)

TÁBLĂ s. v. brazdă, carton, copertă, curte de casaţie, fund, glaf, învelitoare, lecţie, mucava, oblon, pervaz, placă, planşă, plantă, plită, răzor, scoarţă, solă, strat, tabel, talpă, tarla, tavă, tăblie, tăbliţă, temă, tipsie.
(Dicţionar de sinonime)

TÁBLE s. pl. (astăzi rar) trictrac. (Joacă ~.)
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ta tab tabl

Cuvinte se termină cu literele: le ble able