tachinare

TACHINÁ, tachinez, vb. I. Tranz. A necăji în glumă şi fără răutate, a contraria în lucruri mărunte. ♦ Fig. (Rar) A obseda, a nelinişti. – Din fr. taquiner.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TACHINÁRE, achinări, s.f. Acţiunea de a tachina şi rezultatul ei. – V. tachina.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A TACHIN//Á ~éz tranz. 1) (persoane) A trata cu glume inofensive; a necăji în glumă. 2) fig. rar (despre gânduri, melodii etc.) A urmări insistent, necăjind. /<fr. taquiner
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE TACHIN//Á mă ~éz intranz. A face schimb (în glumă) de vorbe înţepătoare. /<fr. taquiner
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

tachiná (-néz, -át), vb. – A necăji pe cineva în glumă. Fr. taquiner.
(Dicţionarul etimologic român)

TACHINÁ vb. I. tr. A supăra, a necăji în glumă (pe cineva). [< fr. taquiner].
(Dicţionar de neologisme)

TACHINÁRE s.f. Acţiunea de a tachina şi rezultatul ei. [< tachina].
(Dicţionar de neologisme)

TACHINÁ vb. tr. a necăji (pe cineva) în glumă. (< fr. taquiner)
(Marele dicţionar de neologisme)

tachiná vb., ind. prez. 1 sg. tachinéz, 3 sg. şi pl. tachineáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

tachináre s. f., g.-d. art. tachinării; pl. tachinări
(Dicţionar ortografic al limbii române)