taină dex - definiţie, sinonime, conjugare

taină

[Sinonime]
TÁINĂ, taine, s.f. 1. Ceea ce este neînţeles, nedescoperit, nepătruns de mintea omenească; mister. ♦ Minune, miracol; poveste minunată. 2. Secret. ♢ Loc. adj. si adv. (Înv.) De taină = intim, particular. (În religia creştină) Cina cea de taină = masa luată de Hristos cu apostolii săi, în seara dinaintea răstignirii. (Expr.) A sta de taină = a întreţine o conversaţie cu caracter intim. ♢ Loc. adv. În taină = pe ascuns, secret; discret. 3. Fig. Loc ascuns, tăinuit; ascunzătoare, tainiţă. 4. (Bis.; în sintagma) Sfintele taine sau cele şapte taine = cele şapte ritualuri sau acte de cult din religia creştină (botezul, căsătoria, spovedania, mirul, împărtăşania, hirotonia şi maslul), prin care credincioşii consideră că li se transmite harul divin. – Din sl. tajna.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TÁIN//Ă ~e f. 1) Lucru necunoscut sau nepătruns încă de mintea omenească; mister; enigmă. 2) Fapt care nu trebuie divulgat; secret. ♢ În ~ pe ascuns; în secret. De ~ intim. Sfintele ~e (sau cele şapte ~e) cele şapte ritualuri bisericeşti (botezul, căsătoria, mirul, spovedania, împărtăşania, hirotonia şi maslul) ale bisericii ortodoxe. [G.-D. tainei] /<sl. tajna
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

táină (-ne), s.f. – 1. Secret, mister. – 2. Reţinere, pudoare. – 3. Mister, sacrament. – 4. Secret, confidenţă. – 5. Conversaţie secretă, sporovăială, discuţie. – 6. Loc ascuns, ascunzătoare, loc subteran. Sl. (sb., cr.) tajna (Miklosich, Slaw. Elem., 48; Cihac, II, 399; Conev 98). – Der. tainic, adj. (secret, misterios, ocult), din sl. tainikŭ; tainiţă, s.f. (ascunzătoare, criptă, subteran), cu suf. -niţă, cf. botniţă, scrumelniţă (după Tiktin şi Candrea, dintr-un sl. *tajnica); tăinos, adj. (înv., misterios, secretos); tăinui, vb. (a ascunde, a nu da pe faţă; a sta la taifas, a sta de vorbă); tăini (var. tăina), vb. (a sta la taifas, a sta la taclale); tăineală, s.f. (taifas, sfat); tăinit, s.n. (taifas, sfat); tăinicie, s.f. (mister, secret); tăinuitor); adj. (care tăinuieşte); destăinui, vb. (a dezvălui, a confesa), cu pref. des-.
(Dicţionarul etimologic român)

care-i maracu’? / taina? / ţaca? expr. ce mai e nou?, care e cursul evenimentelor? (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

táină s. f., g.-d. art. táinei, pl. táine
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
TÁINĂ s. 1. v. mister. 2. v. secret. 3. secret, (înv. şi pop.) meşteşug. (Nu i-a putut smulge ~.) 4. (BIS.) mister. (~ spovedaniei.)
(Dicţionar de sinonime)

TÁINĂ s. v. ascunzătoare, ascunziş, cotlon, minune, miracol.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ta tai tain

Cuvinte se termină cu literele: na ina aina