talpă dex - definiţie, sinonime, conjugare
TÁLPĂ, tălpi, s.f. 1. 1. Partea inferioară a labei piciorului; la om şi la unele animale, de la degete până la călcâi, care vine în atingere cu pământul şi pe care se sprijină corpul. ♢ Expr. A o apuca la talpă sau a-şi lua tălpile la spinare = a pleca, a o şterge. Arde focul la tălpile picioarelor, se spune când cineva este ameninţat de o primejdie. (Reg.) A fi sau a (se) scula, a (se) pune în tălpi = a (se) scula din pat; p. ext. a (se) pune în mişcare, în acţiune. ♦ Compuse; talpa-gâştei = a) încreţiturile de la coada ochiului (la persoanele în vârstă); b) scris neîngrijit; c) plantă erbacee meliferă şi medicinală, cu tulpina puternică, cu frunze lungi, cu flori mici, roz (Leonurus cardiaca); talpa-ursului = plantă erbacee cu frunze mari, spinoase şi cu flori albe sau trandafirii, grupate în formă de spic (Acanthus longifolius); talpa-stâncii = mică plantă erbacee cu tulpina târâtoare, ramificată, cu flori mici, albe (Coronopus procumbens); talpa-lupului = plantă erbacee cu flori mici roşietice, cu frunzele acoperite în partea inferioară de numeroase glandule, albe, având proprietăţi antiscorbutice şi diuretice (Chaiturus marrubiastrum). 2. Partea de dedesubt a încălţămintei sau a ciorapului, care protejază talpa (I 1). 3. Piele groasă tăbăcită special, din care se confecţionează pingelele încălţămintei, flecurile tocurilor etc. ♢ Talpă artificială = material fabricat, prin aglomerare cu lianţi, din fibre de piele (provenite din deşeuri), fibre de celuloză şi fibre textile, folosit ca înlocuitor pentru talpă (I 3), la branţuri, ştaifuri, bombeuri. II. 1. Lemn gros, grindă care se aşează la temelia unei construcţii pentru a o sprijini; p. ext. temelie. ♢ Talpa casei = capul familiei, bărbatul. Talpa ţării (sau a casei) = ţărănimea (considerată în trecut ca temelie a ţării, obligată să suporte tot greul îndatoririlor). Talpa iadului = a) (în basme) temelia iadului; mama căpeteniei dracilor; b) om foarte rău, păcătos; babă rea, vrăjitoare. ♦ Fig. Sprijin, bază, susţinere. 2. Fiecare dintre cele două lemne groase, orizontale, care alcătuiesc scheletul războiului de ţesut manual. 3. Fiecare dintre cele două suporturi laterale, de lemn sau de oţel, curbate în sus la capătul de dinainte, pe care alunecă sania. ♦ Lemnul din spatele cormanei, pe care se sprijină plugul şi care îl face să alunece mai uşor pe brazdă. ♦ Partea de dedesubt a corăbiei. ♦ Parte care formează fundul unui scoc de moară, de joagăr etc. 4. Partea inferioară, lăţită, a unei piese, a unui organ de maşină sau a unui element de construcţie, prin care acesta se reazămă pe altă piesă, pe teren sau pe un suport. ♦ Spec. Partea de jos, lăţită, a unei şine, prin care aceasta se reazămă pe traverse. ♦ Spec. Parte a rindelei care alunecă pe lemnul supus prelucrării. ♦ Spec. Extremitate a unui pat de puşcă pe care se sprijină arma când stă vertical. ♦ Spec. Partea de dedesubt, pe care se clădeşte o claie sau un stog. ♦ Spec. Bază a unei excavaţii miniere sau a unei găuri de sondă. ♦ Spec. Parte mai lăţită (inferioară) a unei litere tipografice. – Cf. magh. t a l p.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CẤRTIŢĂ, cârtiţe, s.f. Mic mamifer insectivor, cu ochi mici acoperiţi de o membrană, cu blană neagră, cu labele anterioare adaptate la săpat, care trăieşte în galerii subterane; sobol (Talpa euripaea). - Din bg. kărtica, scr. krtica.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

SOBÓL, soboli, s.m. (Zool.) 1. Cârtiţă. 2. (Înv.) Samur; p. restr. blană de samur. – Din (1) bg. sobolec, (2) rus., ucr. sobol\'.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TÁLP//Ă tălpi f. 1) (la om şi la unele animale) Partea de dedesubt (puţin concavă) a labei piciorului, de la călcâi până la degete, care vine în atingere cu pământul în timpul mersului. ♢ Din ~ (sau din tălpi) până-n creştet, din creştet până-n ~ (sau până-n tălpi) din cap până-n picioare. A-l frige pământul sub tălpi a fi cuprins de nelinişte; a sta ca pe ace. ~a-gâştei a) totalitate a ridurilor care se formează la coada ochiului; b) scris urât, neîngrijit; c) plantă erbacee cu tulpina erectă, înaltă, cu frunze mari, păroase, de forma labei de gâscă, cu întrebuinţări medicinale. ~a-ursului plantă erbacee cu tulpina erectă şi cu frunze mari, spinoase. ~a-stâncii plantă erbacee cu tulpina culcată, ramificată, cu frunze lungi, peţiolate şi flori mici, albe, cu întrebuinţări medicinale. ~a-lupului plantă erbacee cu tulpina erectă şi cu frunze eliptice, presărate pe partea inferioară cu glandule albe, având întrebuinţare în medicină. 2) Porţiune a încălţămintei sau a ciorapului care acoperă această parte a labei piciorului. ♢ A bate ~a (la pământ) a păşi apăsat. 3) Piele groasă, special tăbăcită, din care se fac pingele. 4) fig. Grindă groasă care stă la baza unei construcţii. ♢ ~a casei capul familiei; bărbatul. 5) Fiecare dintre cele două lemne groase, aşezate orizontal, care constituie baza războiului de ţesut. 6) Fiecare din cele două suporturi paralele pe care alunecă sania. 7) Partea de la temelia morii, pe care se sprijină scocul. 8) Partea de desupt, mai lată, a unor obiecte, care serveşte drept suport. ♢ ~a plugului suport (de lemn) la plug care înlesneşte alunecarea acestuia pe brazdă; taban. 9) Parte a rindelei care vine în atingere cu lemnul ce se prelucrează. 10) Partea inferioară a unei corăbii. 11) Partea inferioară a patului de puşcă, pe care se sprijină arma când este pusă în poziţie verticală. 12) Temelie pe care se clădeşte un stog, o claie. 13) Temelie a unei găuri de sondă. [G.-D. tălpii] /<ung. talp
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

CÂRTIŢ//Ă ~e f. Mamifer insectivor de talie mică, cu blană neagră preţioasă, cu ochii ascunşi sub o membrană şi labele anterioare adaptate la săpat, care trăieşte în pământ; sobol. [G.-D. cârtiţei] /<bulg. cărtica, sb. krtica
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

SOBÓL1 ~i m. înv. Mamifer carnivor de talie medie, apreciat pentru blana lui preţioasă; samur; zibelină. 2) înv. Blana acestui mamifer. /<rus. sobol
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

SOBÓL2 ~i m. Mamifer insectivor de talie mică, negru, cu bot alungit, ochi ascunşi sub piele şi labe adaptate la săpat; cârtiţă. /<bulg. soboleţ
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

tálpă (-ắlpi), s.f. – 1. Partea inferioară a labei piciorului. – 2. Partea de dedesubt a încălţămintei. – 3. Branţ. – 4. Partea de dedesubt a ciorapului. – 5. Bîrnă, placă de bază, fundament. – 6. Fiecare din cele două suporturi pe care alunecă sania. – 7. Baza războiului de ţesut. – 8. Culată, suport la patul puştii. – 9. Plaz, călcîi de plug. – 10. Laviţă joasă la casele ţărăneşti. – 11. Parte inferioară, bază. – 12. Clasă inferioară (mai ales în expresia talpa ţării „clasă ţărănească”). – 13. Ceea ce este caracteristic, fundamental. Origine incertă. Se pune de obicei în legătură cu mag. talp, sb., bg. talpa (Cihac, II, 530; Tiktin; Candrea; REW 8545a; Gáldi, Dict., 97); dar cf. friul. talpe, comel. talpa, care pare să postuleze un lat. *talpa. Der. tălpar, s.m. (Bucov., pantofi); tălpănoagă (var. tă(l)păl(o)agă), s.f. (pantof vechi şi deformat; papuc; galoş; înv., butuc de ocnaş; instrument de tortură; labă, picior), cu suf. expresiv -o(a)gă (după Candrea, din mag. talpalló); talpaş (var. talpoş), s.m. (infanterist, soldat al unui corp de infanterie organizat în Munt. în 1688), din mag. talpás; tălpălaş, s.n. (crestătură în partea inferioară a unui trunchi), din mag. talpalás (Candrea); tălpui (var. tălpălui), vb. (a pune tălpi, a pingelui), var. din mag. talpalni (Paşca, Dacor., X, 151); tălpălar, s.m. (Mold., pielar de tălpi); tălpiţă (var. talpică, tălpigă, tălpăriţă), s.f. (pedală la războiul de ţesut; laviţă joasă; schi); tălpeţ, s.n. (Olt., pedală); tălpoaie, s.f. (suport, bază; branţ, talpă inferioară); tălpoi, s.n. (suport, talpă, placă de bază); tălpăşi, vb. refl. (a o şterge, a-şi lua tălpăşiţa); tălpăşiţa, s.f. (fugă, cărăbăneală); tălbăcie (var. tărbăcie), s.f. (Trans., lemne cu care se leagă fînul în căruţă).
(Dicţionarul etimologic român)

tálpa-gâştei (zbârcituri, scris neîngrijit, plantă) s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

tálpa-stăncii/tálpa-stâncii s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

tálpă s. f., g.-d. art. tălpii; pl. tălpi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

cârtiţă s. f., g.-d. art. cârtiţei; pl. cârtiţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)

soból s. m., pl. sobóli
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
TALPA-GÂŞTEI s. v. spanac-porcesc.
(Dicţionar de sinonime)

TALPA-PISÍCII s. v. parpian.
(Dicţionar de sinonime)

TALPA ÚRSULUI s. v. acantă, brânca-ursului, crucea-pământului, piedicuţă.
(Dicţionar de sinonime)

TALPA-MÂŢEI s. v. parpian.
(Dicţionar de sinonime)

TALPA-COCÓŞULUI s. v. piciorul-cocoşului.
(Dicţionar de sinonime)

TALPA-CUCOÁNEI s. v. salvie.
(Dicţionar de sinonime)

TALPA-LÚPULUI s. v. coada-mâţei.
(Dicţionar de sinonime)

TÁLPĂ s. 1. (ANAT.) plantă, (prin Transilv.) tablă. (~ a piciorului.) 2. (CONSTR.) tălpoi, (reg.) subtoi, (prin Olt. şi Ban.) bălvan, (prin Transilv., nordul Munt., nordul Olt. şi Dobr.) temei. (~ casei.) 3. (TEHN.) tălpig, (rar) patină (pop.) fălcea, (reg.) tălpeţ, (Olt. şi Munt.) plaz. (~ la sanie.) 4. (TEHN.) colac. (~ la o roată.) 5. (TEHN.; la pl.) butuci (pl.), plazuri (pl.), (reg.) craci (pl.), drugi (pl.), fofeze (pl.), grindeie (pl.), lemne (pl.), tălpeţi (pl.). (~ la războiul de ţesut.) 6. v. butuc. 7. (TEHN.) călcător, (pop.) tălpigă. (~ la scaunul dogarului.) 8. (TEHN.) (reg.) pod. (~ la joagăr.) 9. v. plaz. 10. v. grindei. 11. (BOT.) talpa-gâştei (Leonurus cardiaca) = (reg.) apucătoare, cătuşniţă, cervană, somnişor, buruiana-orbalţului, buruiană-de-bleasnă, coada-leului, creasta-cocoşului, iarba-căşunăturii, iarbă-de-dat, iarbă-flocoasă, laba-lupului; talpa-lupului (Cheiturus marubiastrum) = (reg.) poala-Sfintei-Mării; talpa-ursului = a) (Acanthus longifolius) (reg.) matrună, pălămidă, brânca-ursului; b) (Heracleum palmatum) plăcinta-porcului.
(Dicţionar de sinonime)

TÁLPĂ s. v. pedală.
(Dicţionar de sinonime)

CÂRTIŢĂ s. (ZOOL.; Talpa europaea) sobol, (reg.) mitorlan, orb, orbeţ, şoarece-chior, (Ban. şi Transilv.) muşuroi, (Ban., Transilv. şi Munt.) şomâc.
(Dicţionar de sinonime)

CÂRTIŢĂ s. v. farcin, morvă, morvă cutanată, răpciugă, scrofulă, scrofuloză.
(Dicţionar de sinonime)

SOBÓL s. (ZOOL.; Talpa europaea) cârtiţă, (reg.) mitorlan, orb, orbeţ, şoarece-chior, (Ban. şi Transilv.) muşuroi, (Ban., Transilv. şi Munt.) şomâc.
(Dicţionar de sinonime)

SOBÓL s. v. guzgan, orbete, samur, şobolan, zibelină.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ta tal talp

Cuvinte se termină cu literele: pa lpa alpa