tambură dex - definiţie, sinonime, conjugare
TAMBÚRĂ, tambure, s.f. Vechi instrument muzical cu coarde de metal, asemănător cu mandolina, dar cu gâtul mai lung decât al acesteia. – Din tc. tambur.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TAMBÚR//Ă ~e f. (în Orient) Instrument muzical asemănător cu mandolina, dar cu gâtul mai lung, prevăzut cu trei coarde metalice duble, care produc sunete fiind atinse cu un plectru. /<ngr. tampúras, turc. tambura
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A TAMBUR//Á ~éz intranz. rar 1) A bate toba. 2) A lovi uşor şi ritmic într-un obiect tare, producând sunete ca de tobă. /Din tambur
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

tambúră (-re), s.f. – Lăută. – Var. tambur. Mr. tămbără, megl. tambură. Tc. (per.) tambur (Şeineanu, II, 347; Lokotsch 2015; Ronzevalle 67), cf. ngr. ταμπουρᾶς, bg., sb. tambura, it. tamburo, fr. tambour, sp. atambor. – Der. tamburină, s.f., din fr. tambourin; tambur, s.n., din it. tamburo; tambur-major, s.m., din fr. tambour major.
(Dicţionarul etimologic român)

TAMBÚRĂ s.f. Mandolină cu gâtul lung şi cu coardele de metal, obişnuită la popoarele arabo-persane. [< fr. tambourah].
(Dicţionar de neologisme)

TAMBURÁ vb. I. intr. (Italienism) A bate toba; (p. ext.) a bate uşor şi ritmic în ceva; a tamburina. [< it. tamburare].
(Dicţionar de neologisme)

TAMBURÁ vb. I. tr. a lustrui suprafaţa pieselor cu un abraziv. II. intr. a bate în tobă; (p. ext.) a bate uşor şi ritmic în ceva; a tamburina. (< it. tamburare)
(Marele dicţionar de neologisme)

tambúră (mandolină) s. f., g.-d. art. tambúrei; pl. tambúre
(Dicţionar ortografic al limbii române)

tamburá vb., ind. prez. 1 sg. tamburéz, 3 sg. tambureáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)


Cuvinte care încep cu literele: ta tam tamb tambu tambur

Cuvinte se termină cu literele: ra ura bura mbura ambura