tangență dex - definiţie, sinonime, conjugare
TANGÉNT, -Ă, tangenţi, -te, adj., s.f. 1. Adj. (Despre drepte) Care atinge o curbă într-un singur punct. ♦ (Despre planuri) Care conţine tangente (2) la toate curbele care trec printr-un punct al unei suprafeţe, care atinge suprafaţa într-un singur punct. 2. S.f. Linie dreaptă care atinge o curbă într-un singur punct. ♢ Loc. adv. În (sau prin) tangentă = tangenţial. ♢ Expr. A scăpa prin tangentă = a se eschiva de la un lucru prinzând momentul potrivit; a scăpa cu greu dintr-o situaţie dificilă. 3. S.f. Funcţie trigonometrică egală cu câtul dintre funcţia sinus şi funcţia cosinus. – Din fr. tangent.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TANGÉNŢĂ, tangenţe, s.f. Poziţie, stare a două figuri geometrice tangente. ♦ Atingere, legătură, contact. ♦ Fig. Relaţie, legătură trecătoare, indirectă. – Din fr. tangence.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TANGÉN//T ~tă (~ţi, ~te) (despre drepte, planuri, linii) Care atinge într-un singur punct o lunie curbă sau un plan fără a le intersecta. /<fr. tangent, germ. Tangente
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

TANGÉNŢ//Ă ~e f. mat. 1) Stare a două figuri geometrice care au un singur punct de contact. 2) fig. Contact local şi trecător. Punct de ~. /<fr. tangence
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

TANGÉNT//Ă ~e f. mat. 1) Dreaptă care vine în contact cu o curbă într-un singur punct, fără a o intersecta. 2) Funcţie trigonometrică a unui unghi, egală cu raportul dintre funcţia sinus şi funcţia cosinus a aceluiaşi unghi. /<fr. tangente, germ. Tangente
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

TANGÉNT, -Ă adj. (Despre drepte, planuri) Care atinge într-un singur punct o linie, o suprafaţă sau altă figură geometrică, fără a o tăia. [Cf. fr. tangent, lat. tangens].
(Dicţionar de neologisme)

TANGÉNŢĂ s.f. Poziţie, stare a două figuri geometrice tangente. ♦ (Fig.) Atingere, legătură, contact. [< fr. tangence].
(Dicţionar de neologisme)

TANGÉNTĂ s.f. Dreaptă care atinge o curbă într-un singur punct. ♦ Funcţie trigonometrică a unui unghi egală cu câtul dintre sinusul şi cosinusul acelui unghi. ♢ (Fig.) În (sau prin) tangentă = tangenţial. [< fr. tangente].
(Dicţionar de neologisme)

TANGÉNT, -Ă I. adj. (despre drepte, plane) care atinge într-un singur punct o linie, o suprafaţă sau o altă figură geometrică, fără a o tăia. II. s. f. 1. dreaptă care atinge o curbă într-un singur punct. 2. funcţie trigonometrică, câtul dintre sinus şi cosinus. o (fig.) în (sau prin) ~ = tangenţial. (< fr. tangent/e/, lat. tangens)
(Marele dicţionar de neologisme)

TANGÉNŢĂ s. f. 1. poziţie, stare a două figuri geometrice tangente. o linie de ~ = linie de-a lungul căreia două suprafeţe sunt tangente; punct de ~ = punct în care două linii sau suprafeţe sunt tangente. 2. atingere, legătură, contact. ♢ (fig.) relaţie trecătoare. (< fr. tangence)
(Marele dicţionar de neologisme)

TANGENTÁ vb. tr. 1. a atinge tangent. 2. a scăpa prin tangenţă, a schimba brusc subiectul. (< tangent)
(Marele dicţionar de neologisme)

tangént adj. m., pl. tangénţi; f. sg. tangéntă, pl. tangénte
(Dicţionar ortografic al limbii române)

tangénţă s. f., g.-d. art. tangénţei; pl. tangénţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)

tangentá vb., ind. prez. 1 sg. tangentéz, 3 sg. şi pl. tangenteáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)


Cuvinte care încep cu literele: ta tan tang tange tangen

Cuvinte se termină cu literele: ta nta enta genta ngenta