tangent dex - definiţie, sinonime, conjugare

tangent

TANGÉNT, -Ă, tangenţi, -te, adj., s.f. 1. Adj. (Despre drepte) Care atinge o curbă într-un singur punct. ♦ (Despre planuri) Care conţine tangente (2) la toate curbele care trec printr-un punct al unei suprafeţe, care atinge suprafaţa într-un singur punct. 2. S.f. Linie dreaptă care atinge o curbă într-un singur punct. ♢ Loc. adv. În (sau prin) tangentă = tangenţial. ♢ Expr. A scăpa prin tangentă = a se eschiva de la un lucru prinzând momentul potrivit; a scăpa cu greu dintr-o situaţie dificilă. 3. S.f. Funcţie trigonometrică egală cu câtul dintre funcţia sinus şi funcţia cosinus. – Din fr. tangent.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TANGÉN//T ~tă (~ţi, ~te) (despre drepte, planuri, linii) Care atinge într-un singur punct o lunie curbă sau un plan fără a le intersecta. /<fr. tangent, germ. Tangente
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

TANGÉNT, -Ă adj. (Despre drepte, planuri) Care atinge într-un singur punct o linie, o suprafaţă sau altă figură geometrică, fără a o tăia. [Cf. fr. tangent, lat. tangens].
(Dicţionar de neologisme)

TANGÉNT, -Ă I. adj. (despre drepte, plane) care atinge într-un singur punct o linie, o suprafaţă sau o altă figură geometrică, fără a o tăia. II. s. f. 1. dreaptă care atinge o curbă într-un singur punct. 2. funcţie trigonometrică, câtul dintre sinus şi cosinus. o (fig.) în (sau prin) ~ = tangenţial. (< fr. tangent/e/, lat. tangens)
(Marele dicţionar de neologisme)

tangént adj. m., pl. tangénţi; f. sg. tangéntă, pl. tangénte
(Dicţionar ortografic al limbii române)


Cuvinte care încep cu literele: ta tan tang tange tangen

Cuvinte se termină cu literele: nt ent gent ngent angent