tarancă

ŢĂRÁNCĂ, ţărance (ţărănci), s.f. 1. Femeie care locuieşte în mediul rural; săteancă. 2. (Iht.; reg.) Ocheană, babuşcă. – Ţăran + suf. -că.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TARÁNCĂ, tărănci, s.f. (Iht.; reg.) Ocheană. – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ŢĂR//ÁNCĂ ~ănci f. Femeie care trăieşte în mediul rural şi se îndeletniceşte cu agricultura. [G.-D. ţărancei şi ţărăncii] /ţăran + suf. ~că
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ţăráncă s. f., g.-d. art. ţăráncei/ţărăncii; pl. ţăránce/ţărănci
(Dicţionar ortografic al limbii române)

taráncă s. f., g.-d. art. tărăncii; pl. tărănci
(Dicţionar ortografic al limbii române)

tarấncă, tărinci, s.f. (reg.) 1. fierul care leagă osia carului de perinoc. 2. schimbător de plug.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)

---

Sinonime:
ŢĂRÁNCĂ s. 1. săteancă, (pop.) româncă, (înv. şi reg.) săteană. (~ din Rucăr.) 2. ţărăncuţă, (arg.) mocancă, mocăncuţă. (Vechea bancnotă de 500 de lei se numea ~.)
(Dicţionar de sinonime)

ŢĂRÁNCĂ s. v. babuşcă, ocheană.
(Dicţionar de sinonime)

TARÁNCĂ s. v. babuşcă, ocheană.
(Dicţionar de sinonime)