targă dex - definiţie, sinonime, conjugare
TÁRGĂ, tărgi, s.f. 1. Pat portativ cu care se transportă răniţi şi bolnavi; mică platformă portativă de scânduri, de nuiele etc., care serveşte la căratul diferitelor materiale. ♦ (Rar) Tamar. 2. (În expr.) A trage targa pe uscat = a fi strâmtorat băneşte, a o scoate greu la capăt; a trage mâţa de coadă. – Cf. bg. t a r g a.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TÁRG//Ă tărgi f. 1) Pat portativ constând dintr-o pânză tare, bine întinsă şi fixată pe două bare paralele de lemn sau de metal, folosit pentru transportul bolnavilor şi al răniţilor; brancardă. 2) Mică platformă portativă de nuiele, folosită pentru căratul greutăţilor la o distanţă mică. ♢ A trage ~a pe uscat a fi în criză pecuniară; a avea greutăţi de ordin material. [G.-D. tărgii] /<germ. Trage
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

tárgă (tắrgi), s.f. – Pat, brancardă, năsălie. Origine incertă. Se consideră în general drept der. din germ. Trage, prin intermediul pol. tragi „tomberon”, slov. traglje „targă”, mag. taraglya (Cihac, II, 402; Philippide, Principii, 141; Tiktin; Candrea); dar această ipoteză prezintă dificultăţi fonetice. Este posibil it. targa „scut mare”, fiind scutul singur sau susţinut de două lemne sau lănci, forma cea mai simplă a tărgii vechi. Der. din gr. *τάργη în loc de ταράγνη (Diculescu, Elementele, 469) sau din lat. tragŭla (Giulgea, Dacor., II, 820) este şi mai dificilă.
(Dicţionarul etimologic român)

tárgă s. f., g.-d. art. tărgii; pl. tărgi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ţárgă, ţárghe, s.f. (reg.) scândură, drug formând marginea patului.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)



Sinonime:
TÁRGĂ s. 1. v. brancardă. 2. (Mold. şi Bucov.) pataşcă, (Transilv.) părângă, şireglă. (~ pentru transportat materiale.)
(Dicţionar de sinonime)

TÁRGĂ s. v. codârlă, coş, fund, năsălie, paner, tamar.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ta tar targ

Cuvinte se termină cu literele: ga rga arga