TÂRŞ, târşi, s.m. 1. Copac pipernicit, nedezvoltat, uscat; p. ext. pădure cu astfel de copaci, crescuţi printre rădăcini şi cioturi. 2. Cracă pe care se clădesc căpiţele de fân, din care se fac îngrădituri primitive etc. [Pl. şi: (n.) târşuri] – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
TARS, tarsuri, s.n. 1. Parte posterioară a scheletului labei piciorului, formată din şapte oase, articulate la un capăt cu oasele gambei, iar la celălalt cu oasele metatarsului. 2. Parte terminală a piciorului insectelor, formată din 1-5 segmente şi terminată de obicei cu una sau două gheare. 3. Scheletul fibro-cartilaginos al pleoapelor. – Din fr. tarse.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
TÂRŞ ~i m. pop. 1) Copac nedezvoltat şi aproape uscat. 2) Pădure cu astfel de copaci. 3) Creangă ramificată, întrebuinţată la îngrădituri provizorii şi la clăditul scârtelor de paie sau de fân. [Pl. şi târşuri] /cf. sl. trusu
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
TARS ~uri n. 1) anat. Parte posterioară a labei piciorului, situată între metatars şi gambă, formată din şapte oase. 2) zool. Parte terminală a piciorului insectelor, formată din 1-5 segmente. /<lat. tarsus, fr. tarse
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
TARS s.n. Parte a labei piciorului formată din şapte oase, articulate la un capăt cu oasele gambei, iar la celălalt cu oasele metatarsului. – Fr. tarse (din gr.).
(Dicţionarul limbii române moderne)
tîrş (-şi), s.m. – 1. Copac pipernicit, nedezvoltat. – 2. Tufişuri care rămîn la desţelenirea unui cîmp. – 3. Vreascuri, uscături. Sl. trŭsĭ „lăstar” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 403; Conev 50), cf. sb., slov., ceh. trs „viţă-de-vie”, sb., slov. trš „buruiană, teren necultivat”. Modificarea pl. se explică pornind de la rezultatul *tîrs, care este normal, pl. tîrşi. Este dubletul lui tîrsă, sf. (curătură, desţelenire; Mold., barbă încîlcită), cf. rut. tyrsa. – Der. tîrşi, vb. (a defrişa, a desţeleni; a grebla, a grăpa; refl., Mold., a se despuia), al doilea sens explicabil prin folosirea înv. a unei greble primitive, făcută cu un smoc de mărăcini; tîrsi, vb. (a curăţa un teren), în Trans.; tîrsoacă (var. tîrsoagă), s.f. (plante, Aira caespitosa, Polygonum aviculare; Mold., barbă încîlcită); tîrşar, s.m. (arbust, tufă); tîrşîi (var. Mold. tîrşi), vb. (a-şi tîrî picioarele), probabil rezultat din contaminarea lui tîrş cu tîrî; tîrşiitură, s.f. (tîrîre); tîrşeală, s.f. (laşitate, teamă), fără îndoială de la tîrşî(i)t „josnic, decăzut” (după Vasiliu, GS, VII, 128. din ţig. traš- „grijă”); tîrşelos, adj. (fricos, laş). Tîrşiţă, s.f. (sapă) se află faţă de tîrş în aceeaşi poziţie ca tîrnăcop faţă de tîrn; der. sa din sl. krušiti „a rupe” (Miklosich, Lexicon, 318) nu pare probabilă. Troş (var. truş), s.m. (Munt., încălţăminte veche, uzată) trebuie să existe în loc de tîrş „papuc fără ştaif, tîrît” (după Scriban, legat de it. dialectal troš „cizmuliţă”).
(Dicţionarul etimologic român)
TARS s.n. 1. (Anat.) Parte posterioară a labei piciorului, formată din şapte oase. 2. Schelet cartilaginos care menţine pleoapa întinsă. 3. Parte terminală a piciorului la insecte. // (Şi în forma tarso-) Element prim de compunere savantă cu semnificaţia „(referitor la) tars (1)”, „tarsian”. [< fr. tarse, cf. lat. tarsus, gr. tarsos].
(Dicţionar de neologisme)
TARS1 s. n. 1. parte posterioară a labei piciorului, formată din şapte oase. ♢ partea terminală a piciorului la insecte. 2. schelet fibrocartilaginos care menţine pleoapa întinsă. (< fr. tarse)
(Marele dicţionar de neologisme)
TARS2(O)- elem. „tars1 (1)”. (< fr. tars/o/-, cf. lat. tarsus, gr. tarsos)
(Marele dicţionar de neologisme)
TARS3(O)- elem. „pleoapă”. (< fr. tars/o/-, cf. lat. tarsus, gr. tarsos)
(Marele dicţionar de neologisme)
târş (copac pipernicit) s. m., pl. târşi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
târş (vreasc) s. n., pl. târşuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
társ s. n., pl. társuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
TÂRŞ s. v. brad roşu, gătej, măturoi, molid, surcea, surcică, târn, uscătură, vreasc.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
TARS, tarsuri, s.n. 1. Parte posterioară a scheletului labei piciorului, formată din şapte oase, articulate la un capăt cu oasele gambei, iar la celălalt cu oasele metatarsului. 2. Parte terminală a piciorului insectelor, formată din 1-5 segmente şi terminată de obicei cu una sau două gheare. 3. Scheletul fibro-cartilaginos al pleoapelor. – Din fr. tarse.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
TARS ~uri n. 1) anat. Parte posterioară a labei piciorului, situată între metatars şi gambă, formată din şapte oase. 2) zool. Parte terminală a piciorului insectelor, formată din 1-5 segmente. /<lat. tarsus, fr. tarse
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
TARS s.n. Parte a labei piciorului formată din şapte oase, articulate la un capăt cu oasele gambei, iar la celălalt cu oasele metatarsului. – Fr. tarse (din gr.).
(Dicţionarul limbii române moderne)
tîrş (-şi), s.m. – 1. Copac pipernicit, nedezvoltat. – 2. Tufişuri care rămîn la desţelenirea unui cîmp. – 3. Vreascuri, uscături. Sl. trŭsĭ „lăstar” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 403; Conev 50), cf. sb., slov., ceh. trs „viţă-de-vie”, sb., slov. trš „buruiană, teren necultivat”. Modificarea pl. se explică pornind de la rezultatul *tîrs, care este normal, pl. tîrşi. Este dubletul lui tîrsă, sf. (curătură, desţelenire; Mold., barbă încîlcită), cf. rut. tyrsa. – Der. tîrşi, vb. (a defrişa, a desţeleni; a grebla, a grăpa; refl., Mold., a se despuia), al doilea sens explicabil prin folosirea înv. a unei greble primitive, făcută cu un smoc de mărăcini; tîrsi, vb. (a curăţa un teren), în Trans.; tîrsoacă (var. tîrsoagă), s.f. (plante, Aira caespitosa, Polygonum aviculare; Mold., barbă încîlcită); tîrşar, s.m. (arbust, tufă); tîrşîi (var. Mold. tîrşi), vb. (a-şi tîrî picioarele), probabil rezultat din contaminarea lui tîrş cu tîrî; tîrşiitură, s.f. (tîrîre); tîrşeală, s.f. (laşitate, teamă), fără îndoială de la tîrşî(i)t „josnic, decăzut” (după Vasiliu, GS, VII, 128. din ţig. traš- „grijă”); tîrşelos, adj. (fricos, laş). Tîrşiţă, s.f. (sapă) se află faţă de tîrş în aceeaşi poziţie ca tîrnăcop faţă de tîrn; der. sa din sl. krušiti „a rupe” (Miklosich, Lexicon, 318) nu pare probabilă. Troş (var. truş), s.m. (Munt., încălţăminte veche, uzată) trebuie să existe în loc de tîrş „papuc fără ştaif, tîrît” (după Scriban, legat de it. dialectal troš „cizmuliţă”).
(Dicţionarul etimologic român)
TARS s.n. 1. (Anat.) Parte posterioară a labei piciorului, formată din şapte oase. 2. Schelet cartilaginos care menţine pleoapa întinsă. 3. Parte terminală a piciorului la insecte. // (Şi în forma tarso-) Element prim de compunere savantă cu semnificaţia „(referitor la) tars (1)”, „tarsian”. [< fr. tarse, cf. lat. tarsus, gr. tarsos].
(Dicţionar de neologisme)
TARS1 s. n. 1. parte posterioară a labei piciorului, formată din şapte oase. ♢ partea terminală a piciorului la insecte. 2. schelet fibrocartilaginos care menţine pleoapa întinsă. (< fr. tarse)
(Marele dicţionar de neologisme)
TARS2(O)- elem. „tars1 (1)”. (< fr. tars/o/-, cf. lat. tarsus, gr. tarsos)
(Marele dicţionar de neologisme)
TARS3(O)- elem. „pleoapă”. (< fr. tars/o/-, cf. lat. tarsus, gr. tarsos)
(Marele dicţionar de neologisme)
târş (copac pipernicit) s. m., pl. târşi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
târş (vreasc) s. n., pl. târşuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
társ s. n., pl. társuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
TÂRŞ s. v. brad roşu, gătej, măturoi, molid, surcea, surcică, târn, uscătură, vreasc.
(Dicţionar de sinonime)