tati dex - definiţie, sinonime, conjugare
TÁTĂ, taţi, s.m. 1. Bărbat care are copii; nume pe care i-l dau acestui bărbat copiii săi când i se adresează sau când vorbesc despre el ori pe care şi-l dă el însuşi când vorbeşte cu copiii săi; taică, părinte, tătân, babacă. ♢ Tată de familie = bărbat care are copii pe care îi creşte; cap de familie. Tată mare sau tata-moşu = bunic. Tată vitreg = al doilea soţ al unei femei în raport cu copiii ei dintr-o căsătorie anterioară. Tată bun = tată adevărat. ♢ Loc. adj. Din tată în fiu = transmis de-a lungul generaţiilor, prin descendenţă directă, din generaţie în generaţie. ♢ Expr. Calcă pe urmele lui taică-său, se spune despre cel care seamănă cu tatăl său în apucături şi obiceiuri (rele). Bucăţică ruptă tată-său sau tată-său în picioare, se spune despre un copil care seamănă perfect tatălui său. Se leapădă şi de tată-său sau vinde şi pe tată-său, se zice despre un om rău, lipsit de scrupule. Unde dă tata, creşte carnea, se spune când părintele îşi pedepseşte copiii pentru binele lor. Măi tată! exclamaţie de uimire sau de satisfacţie. 2. (La vocativ) Termen cu care se adresează cineva unui copil (sau unei persoane tinere străine) pentru a marca un raport de familiaritate şi de simpatie. 3. (Uneori determinat prin „socru”) Nume dat de ginere sau de noră socrului. 4. (Fam.) Nume dat unui bărbat (mai în vârstă) în semn de respect sau de afecţiune. ♦ (Pe lângă un nume de persoană) Nume dat unui neam etc. 5. (În credinţa creştină) Dumnezeu, creatorul lumii. ♢ Tatăl nostru = numele unei rugăciuni creştine. ♢ Expr. (A şti) ca (pe) Tatăl nostru = (a şti) foarte bine, pe de rost, fără greşeală. 6. Fig. (Fam.) Creator, făuritor, fondator. 7. (Glumeţ) Cel care întrupează cele mai înalte calităţi, care este deasupra altora, îi covârşeşte pe toţi. [Nom. sg. art.: tata şi tatăl; gen.-dat. sg.: tatii şi tatei] – Lat. tata.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TÁTĂ taţi m. 1) (şi cuvânt de adresare) Bărbat considerat în raport cu copiii săi. ♢ ~ bun tată adevărat. ~-socru tatăl soţului sau al soţiei, privit în raport cu nora sau cu ginerele. ~ mare, ~-moşu bunic. Din ~ în fiu din generaţie în generaţie. 2) Bărbat de vârstă aproximativ egală cu a unui părinte. 3) (şi ca termen de adresare a unui tânăr către un om mai în vârstă) Bărbat respectat şi apropiat cuiva. 4) pop. Persoană care a iniţiat un domeniu de activitate sau o realizare importantă. 5) Persoană care protejează pe cineva sau îi acordă un sprijin. 6) (în religia creştină) Creator a tot ce există; Dumnezeu. ♢ ~l nostru numele unei rugăciuni la creştini. (A şti) ca (pe) „~l nostru” a şti (ceva) foarte bine; a şti pe de rost. [Art. tata; G.-D. tatei, lui tata] /<lat. tata
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

tátă (-ţi), s.m. – Părinte. – Var. tătîne, pl. tătîni. Mr. tată, pl. tătîni, megl. tată, pl. tătǫni, istr. tǫtę. Lat. tata (Diez, I, 413; Puşcariu 1718; REW 8596; Densusianu, Hlr., 139; Puşcariu, Lr., 281), cf. vegl. tuota, alb. tatë, it. de S. tata, it. dial. tato „tată, bunic”, tata „stăpînă”, v. fr. taie, sp., port. tata. Der. din sl. tata, cf. sb., ceh., pol. tata, mag. tata (Miklosich, Slaw. Elem., 48; Miklosich, Lexicon, 983) nu este probabilă; coincidenţa se explică prin izvorul expresiv comun, cf. şi gr. τάτα, ngr. τατᾶς. Uz general (ALR, I, 152). Are decl. dublă, datorată aspectului său formal; art. tata şi tatăl, genitiv tatei şi tatălui. Această ultimă formă pare să se explice prin nevoia de a împiedica întîlnirea unei terminaţii f. cu posesivul m. spune tatălui tău, nici o dată tatei său; din acelaşi motiv se preferă uneori folosirea fără flexiune spune tată-tău, sau cu art. antepus, ca la numele proprii spune lui tată-său. Var. tătîne se explică de obicei prin forma vulgară a lat. tata (Densusianu, GS, 139; Rosetti, I, 104), cf. barba, barbanis „unchi dinspre tată”; dar această declinare este de origine germanică şi ne putem îndoi că a influenţat latina din Dacia. Este vorba probabil de -ne paragogic, ca în it. (Rohlfs, It., 432), cf. cine, sine, sau susţinută de echilibrul tată-tătîni cu frate-frăţîni sau cu om-oameni (ca noră-nurori, faţă de soră-surori). – Der. tătînesc, adj. (înv., patern).
(Dicţionarul etimologic român)

a cere cât dracu’ pe tată-său expr. (d. comercianţi) a practica preţuri exagerat de mari. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

táta-móşul s. m. art., g.-d. art. lui táta-móşul
(Dicţionar ortografic al limbii române)

táta-sócrul s. m. art., g.-d. art. lui táta-sócrul
(Dicţionar ortografic al limbii române)

tátă-máre s. m., art. táta-máre, g.-d. art. lui táta-máre
(Dicţionar ortografic al limbii române)

tátă s. m., art. tata, g.-d. art. tátei/lui táta; art. tátăl (numai + atribut sau „Dumnezeu”), g.-d. art. tatălui; pl. táţi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

tátă-meu (-tău, -său) s. m. + adj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

Tátăl nóstru (rugăciunea) s. pr. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
TATĂ BĂTRÂN s. v. unchi.
(Dicţionar de sinonime)

TÁTĂ s. 1. părinte, (franţuzism) papa, (înv. şi pop.) taică, (pop.) tătân, (înv. şi reg.) nene, (reg.) tataie, (prin Mold.) babacă, babaie, (Munt., Olt., Dobr., sudul Mold. şi sudul Transilv.) tete, (fam.) bătrânul (art.), tati, (arg.) puriu. (Are ~ doi copii.) 2. tată-mare v. bunic. 3. v. Dumnezeu. 4. (BIS.) tatăl nostru = (înv. şi reg.) ocinaş.
(Dicţionar de sinonime)

TATĂ MÓŞ s. v. unchi.
(Dicţionar de sinonime)

IARBA-TÁTĂLUI s. v. tătăneasă.
(Dicţionar de sinonime)

BARBA-TÁTEI s. v. tătăneasă.
(Dicţionar de sinonime)

TÁTI s. v. părinte, tată.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ta tat

Cuvinte se termină cu literele: ti ati