tautologie
[Sinonime]
TAUTOLOGÍE, tautologii, s.f. 1. Greşeală de limbă care constă în repetarea inutilă a aceleiaşi idei, formulată cu alte cuvinte; cerc vicios, pleonasm. 2. Fenomen sintactic care constă în repetarea unor cuvinte cu acelaşi sens, dar cu funcţiuni diferite, marcate de obicei prin deosebire de intonaţie sau de formă şi care, exprimând identitatea celor doi termeni, are rolul de a sublinia o calitate sau o acţiune. 3. (Log.) Judecată în care subiectul şi predicatul sunt exact aceeaşi noţiune. 4. Expresie din logica simbolică, care, în limitele unui sistem formal, este adevărată în orice interpretare. [Pr.: ta-u-] – Din fr. tautologie, lat. tautologia.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
TAUTOLOGÍ//E ~i f. 1) Repetare inutilă a aceluiaşi gând, formulat prin aceleaşi cuvinte sau prin cuvinte apropiate ca sens. 2) lingv. Greşeală constând în repetarea unor cuvinte identice sau apropiate ca sens şi ca expresie, dar diferite sub raport sintactic. 3) log. Judecată în care subiectul şi predicatul exprimă exact aceeaşi noţiune. [G.-D. tautologiei; Sil. ta-u-] /<fr. tautologie, lat. tautologia
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
TAUTOLOGÍE s.f. 1. Repetare inutilă cu alţi termeni a aceleiaşi idei; pleonasm. 2. (Log.) Judecată în care subiectul şi predicatul sunt aceeaşi noţiune, exprimată sau nu prin acelaşi cuvânt. ♦ (În logica simbolică) Expresie care în cadrul unui sistem formal este adevărată în orice interpretare. [Gen. -iei. / < fr. tautologie, cf. gr. tauto – acelaşi, logos – cuvânt].
(Dicţionar de neologisme)
TAUTOLOGÍE s. f. I. 1. (log.) judecată în care subiectul şi predicatul sunt exact aceeaşi noţiune, exprimată sau nu prin acelaşi cuvânt. 2. (în logica simbolică) expresie care în cadrul unui sistem formal este adevărată în orice interpretare. II. 1. pleonasm. 2. fenomen sintactic constănd din repetarea unor cuvinte cu acelaşi sens, dar cu funcţii diferite, marcate de obicei de o intonaţie deosebită, repetare folosită pentru a sublinia o calitate sau o acţiune. (< fr. tautologie, lat. tautologia)
(Marele dicţionar de neologisme)
tautologíe s. f. (sil. ta-u-), art. tautología, g.-d. art. tautologíei; pl. tautologíi, art. tautologíile
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
TAUTOLOGÍE s. 1. v. pleonasm. 2. (în logica simbolică) expresie identic-adevărată, expresie validă, lege logică, teză logică.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
TAUTOLOGÍ//E ~i f. 1) Repetare inutilă a aceluiaşi gând, formulat prin aceleaşi cuvinte sau prin cuvinte apropiate ca sens. 2) lingv. Greşeală constând în repetarea unor cuvinte identice sau apropiate ca sens şi ca expresie, dar diferite sub raport sintactic. 3) log. Judecată în care subiectul şi predicatul exprimă exact aceeaşi noţiune. [G.-D. tautologiei; Sil. ta-u-] /<fr. tautologie, lat. tautologia
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionar de neologisme)
TAUTOLOGÍE s. f. I. 1. (log.) judecată în care subiectul şi predicatul sunt exact aceeaşi noţiune, exprimată sau nu prin acelaşi cuvânt. 2. (în logica simbolică) expresie care în cadrul unui sistem formal este adevărată în orice interpretare. II. 1. pleonasm. 2. fenomen sintactic constănd din repetarea unor cuvinte cu acelaşi sens, dar cu funcţii diferite, marcate de obicei de o intonaţie deosebită, repetare folosită pentru a sublinia o calitate sau o acţiune. (< fr. tautologie, lat. tautologia)
(Marele dicţionar de neologisme)
tautologíe s. f. (sil. ta-u-), art. tautología, g.-d. art. tautologíei; pl. tautologíi, art. tautologíile
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
TAUTOLOGÍE s. 1. v. pleonasm. 2. (în logica simbolică) expresie identic-adevărată, expresie validă, lege logică, teză logică.
(Dicţionar de sinonime)