tei dex - definiţie, sinonime, conjugare
TEI, (1) tei, s.m., (2, rar) teie, s.n. 1. S.m. Arbore cu frunze mari în formă de inimă, cu flori albe sau albe-gălbui, puternic parfumate, melifere, întrebuinţate în farmacie, şi cu fructe achene (Tilia platyphyllos). ♢ Tei alb = arbore cu lemnul alb-roşiatic, uşor (Tilia tomentosa). Tei pucios = arbore înalt până la 20 m, ale cărui flori se folosesc în farmacie (Tilia cordata). 2. S.n. Fibră din scoarţa de tei (1), folosită la legat şi la fabricat sfori, frânghii, rogojini. ♢ Expr. A lega două-n tei = a reuşi să adune ceva avere. A găsi tei de curmei = a găsi pretexte. – Lat. *tilium (= tilia).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TEI2 téie n. Fibră din coaja teiului, folosită ca material de împletit sau de legat (în viticultură şi pomicultură). /<lat. tilia
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

TEI1 ~ m. 1) Arbore cu scoarţa brăzdată mărunt, cu frunze mari, ovale, zimţate şi cu flori albe-gălbui, aromate, dispuse în inflorescenţe, utilizate în scopuri medicinale. 2) Lemnul acestui arbore. ♢ ~-alb (sau~-argintiu) tei cu lemnul alb-roşiatic, cu coroana deasă şi cu frunze cenuşii-argintii pe partea inferioară. [Monosilabic] /<lat. tilia
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

TEI, tei, s.m. Denumire dată unor specii de arbori cu frunze mari, cu flori albe sau gălbui cu miros puternic, întrebuinţate în medicină; fibră din scoarţa acestor arbori din care se împletesc sfori, frânghii sau rogojini.
(Dicţionarul limbii române contemporane)

TEI, (1) tei, s.m., şi (2, rar) teie s.n. 1. Arbore cu frunze mari în formă de inimă, cu flori albe-gălbui melifere, puternic parfumate, întrebuinţate în medicină; creşte în păduri sau cultivat pe străzi şi în parcuri (Tilia platyphyllos) 2. (La sg. cu sens colectiv sau, rar, la pl.) Fibră din scoarţa de tei (1), folosită la legat şi la fabricat sfori, frînghii, rogojini.
(Dicţionarul limbii române literare contemporane)

téi (-i), s.m. – Arbore cu frunze în formă de inimă (Tilia). – Mr. tel’u. Lat. tĭlĭa, redus la modelul decl. m., ca toate numele de arbori (Puşcariu 1725; REW 8735), cf. it. tiglio, prov. telh, fr. til, cat. tell. – Der. teios, adj. (dur, rezistent; fibros; se zice despre o varietate de struguri); teişor, s.m. (arbust exotic, Kerria japonica; aglică, cununiţă; Spiraea ulmifolia); teiţă, s.f. (odogaci, Saponaria officinalis); teiş, s.n. (pădure de tei); înteioşa, vb. refl. (Olt., a se face fibros).
(Dicţionarul etimologic român)

tei (arbore) s. m., pl. tei, art. téii
(Dicţionar ortografic al limbii române)

tei (fibră) s. n., pl. téie
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
TEI s. (BOT.) tei pucios v. tei roşu; tei roşu (Tilia cardama) = tei pucios, tei roşu pădureţ; tei roşu pădureţ v. tei roşu.
(Dicţionar de sinonime)

TEI s. v. moş.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: te

Cuvinte se termină cu literele: ei