teme dex - definiţie, sinonime, conjugare
TÉMĂ, teme, s.f. 1. Idee principală care este dezvoltată într-o operă, într-o expunere; subiect; aspect al realităţii care se reflectă într-o operă artistică. ♢ Loc. prep. Pe tema... = în jurul problemei..., despre problema... 2. Motiv melodic dintr-o piesă muzicală. ♢ Temă cu variaţiuni = compoziţie muzicală care constă în enunţarea unei teme şi în valorificarea ei prin diferite transformări ulterioare. 3. Exerciţiu scris dat şcolarilor, studenţilor etc. pentru aplicarea cunoştinţelor dobândite. 4. (Lingv.) Grupare de elemente din structura unui cuvânt, constituită din rădăcină, urmată de o vocală tematică şi adesea de unul sau mai multe sufixe (gramaticale sau lexicale) ori precedată de prefixe şi caracterizată prin faptul că este comună formelor unuia şi aceluiaşi cuvânt. – Din lat. thema. Cf. fr. t h è m e, it. t e m a.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TÉME, tem, vb. III. 1. Refl. A simţi teamă, a fi cuprins de frică. ♢ Expr. Cine e muşcat de şarpe se teme şi de şopârlă = cel păţit e fricos, prevăzător. Mă tem că... = mi se pare că..., socotesc că..., am sentimentul (neplăcut) că... ♦ A fi îngrijorat, a-şi face griji. 2. Tranz. (Pop.) A bănui, a suspecta pe cineva de infidelitate; a fi gelos. – Lat. timere.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TÉM//Ă ~e f. 1) Idee fundamentală tratată într-o lucrare (ştiinţifică, artistică etc.). ~ actuală. 2) Frază sau peisaj care formează desenul melodic sau ritmic al unei compoziţii muzicale; motiv. ~ cu variaţii. 3) Lucrare scrisă dată spre executare (acasă) elevilor sau studenţilor. 4) lingv. Parte a cuvântului care, pe lângă rădăcină, poate cuprinde sufixe sau prefixe şi este comună formelor flexionare ale cuvântului. ~ nominală. ~ verbală. [G.-D. temei] /<lat., ngr. thema, fr. thême, germ. Thema
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A TÉME tem tranz. pop. (soţul, soţia) A bănui de infidelitate. /<lat. timere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE TÉME mă tem intranz. 1) A fi stăpânit de teamă; a avea teamă. ♢ ~ şi de umbra sa, (~ şi de o umbră) a fi foarte fricos. Cine e muşcat de şarpe, se teme şi de şopârlă cel păţit devine foarte prevăzător. 2) A fi cuprins de nelinişte; a fi cuprins de griji; a se nelinişti; a se îngrijora; a se agita; a se frământa. ♢ Mă tem că... mi se pare că ...; cred că ... . /<lat. timere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

TÉME, tem, vb. III. 1. Refl. A fi cuprins de sentimentul fricii, a simţi teamă. ♢ Expr. Cine e muşcat de şarpe se teme şi de şopârlă = cel păţit e fricos, prevăzător. Mă tem... = mi-e teamă că..., mi se pare că..., socotesc că... ♦ A fi îngrijorat, a-şi face griji. 2. Tranz. (Pop.) A fi gelos; a bănui, a suspecta pe cineva de infidelitate în căsnicie. – Lat timĕre (= timere).
(Dicţionarul limbii române moderne)

téme (-m, -mút), vb. – 1. A fi îngrijorat. – 2. A avea frică de ... – 3. (Refl.) A-i fi frică, a simţi teamă. – 4. (Refl.) A bănui, a suspecta, a pune la îndoială. – 5. (Refl.) A presimţi, a prevedea. – Istr. temu. Lat. tĭmēre, prin intermediul unei forme populare *tῑmēre (Puşcariu 1726; REW 8737), cf. it. temere, prov., sp., port. temer, cat. tembre. Sensul tranzitiv este rar în prezent. Puşcariu, Lr., 277, explică forma refl., prin influenţa sl. bojati se; dar cf. construcţia sp. me temo que. Der. temător, adj. (timid, bănuitor); netemător, adj. (îndrăzneţ, încrezător); teamă, s.f. (frică, nelinişte, temoare), postverbal de la teme (după Puşcariu 1723 şi Tiktin, din lat. tima; după ipoteza improbabilă de Roesler, din gr. δεïμα); teamăt, s.n. (înv., teamă); temoare, s.f. (înv., teamă), cf. REW 8738; temut, adj. (care inspiră teamă); temut, s.n. (teamă, gelozie).
(Dicţionarul etimologic român)

TÉMĂ s.f. 1. Subiect, materie, problemă (principală) care urmează să fie lămurită; ideea fundamentală care se dezvoltă într-o expunere, într-o operă literară etc. ♦ Grup de fenomene, de aspecte ale vieţii materiale şi spirituale prezente în opera de artă. ♦ Motiv melodic al unei compoziţii muzicale, pe care se compun variaţiunile. 2. Subiect de compoziţie pentru şcolari. ♦ Lucrare (scrisă) pregătită de un şcolar. 3. (Gram.) Parte a unui cuvânt alcătuită de rădăcină, împreună cu prefixele şi sufixele. [Cf. fr. thème, it. tema, lat. thema < gr. thema – subiect].
(Dicţionar de neologisme)

TÉMĂ s. f. 1. subiect, problemă principală care se dezvoltă într-o expunere; aspect al vieţii care se reflectă într-o operă artistică. 2. motiv melodic al unei compoziţii muzicale pe care se compun variaţiunile. 3. lucrare scrisă dată elevilor pentru aplicarea cunoştinţelor. 4. (lingv.) parte a unui cuvânt alcătuit din rădăcină (împreună cu prefixele şi sufixele), comună numai unuia şi aceluiaşi cuvânt. 5. (mil.) ~ tactică = plan stabilit pentru a servi ca bază studiului teoretic sau practic, cu sau fără trupe, al unei operaţii de război. (< fr. thème, lat., gr. thema, it. tema)
(Marele dicţionar de neologisme)

témă s. f., g.-d. art. témei; pl. téme
(Dicţionar ortografic al limbii române)

téme vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. tem, imperf. 3 sg. temeá; perf. s. 1 sg. temúi; conj. prez. 3 sg. şi pl. teámă; part. temút
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
TÉMĂ s. 1. chestiune, lucru, problemă, subiect, (înv. şi reg.) prochimen, (înv.) materie. (Mulţimea şi diversitatea temelor discutate; să trecem la tema care interesează.) 2. motiv. (Temă literară, muzicală.) 3. lecţie, (înv.) matimă, tablă. (Şi-a învăţat tema pentru mâine.) 4. (LINGV.) (înv.) tulpină. (Tema unui cuvânt.)
(Dicţionar de sinonime)

TÉME s. v. creştet, sinciput, vertex.
(Dicţionar de sinonime)

TÉME vb. 1. a se speria, (înv.) a se stidi, (arg.) a se târşi. (Nu mă ~ de nimic.) 2. v. îngrijora.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: te tem

Cuvinte se termină cu literele: me eme