temelie

TEMELÍE, temelii, s.f. Partea inferioară a unei construcţii, coloane, statui etc., prin care acestea se sprijină pe pământ; fundaţie, fundament, bază. ♢ Loc. adv. Din (sau până în) temelii (sau temelie) = de la (sau până la) bază; cu totul, cu desăvârşire, radical. ♢ Expr. A pune temelie = a pune bazele, a funda, a întemeia. – Din sl. temelije.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TEMELÍ//E ~i f. Totalitate a elementelor de rezistenţă pe care se sprijină o construcţie; fundament; bază. ♢ Din (sau până în) ~ (sau ~i) cu desăvârşire; cu totul; până la bază; radical. A pune ~ea a întemeia; a funda. [G.-D. temeliei] /<sl. temelije
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

temelíe (-íi), s.f. – Temei, fundament. – Mr. θimel’u, megl. timel’ à. V. sb. temelije (Candrea; Tiktin; cf. Vasmer, Gr., 141), este dubletul cuvîntului anterior. – Der. temeli (var. temelii, temeliici), vb. (a fonda, a crea), înv. Der. de la tc. temel (Meyer, Alb. St., IV, 55; Lokotsch 2062) este improbabilă.
(Dicţionarul etimologic român)

temelíe s. f., art. temelía, g.-d. art. temelíei; pl. temelíi, art. temelíile
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
TEMELÍE s. 1. v. fundament. 2. v. bază.
(Dicţionar de sinonime)

TEMELÍE s. v. epactă.
(Dicţionar de sinonime)