temnic

TÉMNIC, temnicuri, s.n. (Reg.) 1. Adăpost în pământ, în care se ţin stupii iarna. 2. Adăpost săpat în pământ pentru ocrotirea ostaşilor (în timp de război). 3. (Înv.) Închisoare. – Din ucr. temnyk.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TÉMNIC ~uri n. 1) rar Adăpost de iarnă pentru stupi (săpat în pământ). 2) înv. Clădire unde stau deţinuţii; închisoare. /<bulg. temniku, ucr. temnyk
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

témnic (-ce), s.n. – Adăpost în pămînt în care se ţin stupii iarna. Sl. tĭmĭnŭ „întunecat”, cu suf. -nic, cf. tainic, dornic (Cihac, II, 407; Tiktin; Candrea). – Der. temniţă, s.f. (închisoare), din sl. tĭmĭnica (Miklosich, Slaw. Elem., 50), cf. bg. tămnicŭ, sb., cr. tamnica, slov. temnica, pol. ciemnica, mag. tömlöcz; temnicer, s.n. (paznic de închisoare, gardian), cf. sl. tĭmĭničarŭ „deţinut”; întemniţa, vb. (a încarcera).
(Dicţionarul etimologic român)

témnic s. n., pl. témnicuri/témnice
(Dicţionar ortografic al limbii române)