temperament

TEMPERAMÉNT, temperamente, s.n. Ansamblul trăsăturilor fiziologice şi nervoase ale unei persoane, care determină diferenţieri psihice şi de comportament între indivizi; fire. ♦ Energie vitală, avânt, elan, impetuozitate; vioiciune. – Din fr. tempérament, lat. temperamentum.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TEMPERAMÉNT ~e n. 1) Totalitate a particularităţilor psihice şi fiziologice, care determină excitabilitatea şi comportamentul unei persoane. ~ coleric. ~ sangvinic. 2) Energie vitală. ♢ Cu (sau plin de) ~ plin de energie. /<lat. temperamentum, fr. tempérament
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

TEMPERAMÉNT s.n. 1. Totalitatea particularităţilor individuale ale psihicului omenesc, manifestate prin rapiditatea şi intensitatea desfăşurării proceselor psihice şi prin gradul de sensibilitate; fire. ♢ Temperamentul arborilor = mod de comportare a speciilor forestiere faţă de lumină. 2. Energie, impetuozitate, elan. [Pl. -te, -turi. / cf. lat. temperamentum, fr. tempérament].
(Dicţionar de neologisme)

TEMPERAMÉNT s. n. 1. ansamblul particularităţilor legate de latura dinamică şi energetică a activităţii psihice a unei persoane, având o bază ereditară şi exprimându-se stabil în comportament; fire. 2. energie vitală, impetuozitate, elan. (< fr. tempérament, lat. temperamentum)
(Marele dicţionar de neologisme)

temperamént s. n., pl. temperaménte
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
TEMPERAMÉNT s. 1. v. fire. 2. v. avânt.
(Dicţionar de sinonime)

TEMPERAMÉNT s. v. aer, climat, climă, conformaţie, constituţie, factură, fizic, natură, structură, temperatură, vreme.
(Dicţionar de sinonime)