teodicee dex - definiţie, sinonime, conjugare

teodicee

TEODICÉE s.f. Doctrină filozofică-religioasă care încearcă să demonstreze că existenţa răului, a nedreptăţii în lume nu infirmă bunătatea divină. [Pr.: te-o-di-ce-e] – Din fr. théodicée.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TEODICÉE f. Doctrină filozofico-religioasă conform căreia lumea este o creaţie perfectă a divinităţii, iar răul are cu totul o altă origine decât cea divină şi existenţa lui nu poate pune la îndoială bunătatea şi atotputernicia lui Dumnezeu. /<fr. théodicée
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

TEODICÉE s.f. Doctrină filozofică-religioasă conform căreia lumea este opera perfectă a divinităţii, răul având altă origine. ♦ Teologie naturală. [Pron. te-o-... ce-e, pl. invar. / < fr. théodicée, it. teodiceea, cf. gr. theos – zeu, dike – justiţie].
(Dicţionar de neologisme)

TEODICÉE s. f. 1. parte a metafizicii care tratează despre divinitate, despre existenţa şi atributele sale. 2. teologie naturală având ca obiect problema cunoaşterii lui Dumnezeu şi a providenţei divine în termenii raţiunii. 3. doctrină filozofico-religioasă, iniţiată de Leibniz, potrivit căreia existenţa răului în lume nu infirmă bunătatea divină. (< fr. théodicée)
(Marele dicţionar de neologisme)

teodicée s. f. (sil. te-o-), art. teodicéea
(Dicţionar ortografic al limbii române)


Cuvinte care încep cu literele: te teo teod teodi teodic

Cuvinte se termină cu literele: ee cee icee dicee odicee