TÉRŢĂ, terţe, s.f. (Muz.) Intervalul dintre două sunete ale gamei, la distanţa de trei trepte. – Din it. terza.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
TERŢ, -Ă, terţi, -e, adj., s.m. 1. Adj. Care vine în rândul al treilea; al treilea. 2. S.m. (Jur.) Persoană care nu figurează ca parte în acte, în litigii sau în convenţii nici direct, nici prin reprezentare şi faţă de care actul juridic ori hotărârea pronunţată în cauză nu produce efecte. 3. S.m. (Log.; în sintagma) Terţul exclus = principiu fundamental al gândirii, conform căruia un enunţ nu poate fi decât adevărat sau fals în acelaşi timp şi sub acelaşi raport, o a treia posibilitate fiind exclusă. – Din lat. tertius, it. terzo.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
TÉRŢ//Ă ~e f. muz. 1) Treapta a treia a gamei diatonice, considerată de la o treaptă dată. 2) Interval dintre două sunete ale gamei diatonice care cuprinde trei trepte ale scării muzicale. ♢ ~ mică interval care în trei trepte cuprinde un ton şi jumătate. ~ mare interval care în trei trepte cuprinde două to-nuri. /<it. terza
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
TERŢ1 ~ă (~i, ~e) Care vine pe locul trei într-o ierarhie; al treilea. O ~ă persoană. /<lat. tertius, it. terzo
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
TERŢ2 ~i m. jur. Persoană care nu figurează ca parte într-un proces, dar are dreptul de a participa la un proces civil pentru a-şi apăra drepturile sale, ce nu coincid cu interesele celor două părţi (reclamant şi reclamat).
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
TERŢ3 ~i m. log.: Legea (sau principiul) ~ului exclus principiu fundamental al gândirii logice, conform căruia din două judecăţi contradictorii adecvată este numai una, a treia posibilitate fiind exclusă. /<lat. tertius, it. terzo
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
térţă (-ţe), s.f. – 1. Interval muzical dintre două sunete ale gamei la distanţa de trei trepte. – 2. Poziţie de parare la jocul de scrimă. – 3. Serie de trei cărţi succesive în jocurile de cărţi. – 4. (Fam.) Codoaşă. It. terza. – Der. terţia, s.f. (caractere tipografice), din germ. Tertia; tărteţ, s.n., din it. terzetto; terţină, s.f., din it. terzina; terţiar, s.n., din fr. tertiaire. – Cf. terţiu.
(Dicţionarul etimologic român)
TÉRŢĂ s.f. 1. (Muz.) Interval format din trei note consecutive; treapta a treia de la o treaptă dată. 2. Figură de apărare la scrimă. [< it. terza < lat. tertia].
(Dicţionar de neologisme)
TERŢ, -Ă adj. Care vine în al treilea rând; al treilea. // s.m. (Jur.) Persoană care nu figurează ca parte într-un contract sau într-un angajament intervenit între două părţi, dar care poate avea drepturi sau obligaţii izvorâte din astfel de acte. ♦ (Log.) Principiul terţiului exclus = principiu fundamental al logicii bivalente, potrivit căruia un enunţ nu poate fi decât adevărat sau fals, o a treia posibilitate fiind exclusă. [< lat. tertius, it. terzo].
(Dicţionar de neologisme)
TÉRŢĂ s. f. 1. (muz.) interval de trei trepte al gamei diatonice; treapta a treia de la o treaptă dată. 2. (la unele jocuri de cărţi) serie de trei cărţi succesive (as, rege şi damă) de aceeaşi culoare, în ordine crescândă. 3. a treia poziţie, de apărare la scrimă. 4. (fam.) a fi în ~ (cu cineva) – a flirta. (< it. terza)
(Marele dicţionar de neologisme)
TERŢ, -Ă I. adj. care vine în al treilea rând; al treilea. o malarie (sau febră) ~ă = formă clinică de malarie în care accesele febrile revin din trei în trei zile. II. s. m. (jur.) persoană care nu figurează ca parte într-un contract ori într-un angajament intervenit între două părţi, dar care poate avea drepturi sau obligaţii izvorâte din astfel de acte. III. s. n. (log.) ŭl exclus = principiu fundamental potrivit căruia un enunţ nu poate fi decât adevărat sau fals, o a treia posibilitate fiind exclusă. (< lat. tertius, it. terzo)
(Marele dicţionar de neologisme)
a o arde în terţe expr. a minţi; a păcăli (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
térţă (muz.) s. f., g.-d. art. térţei; pl. térţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)
térţ (al treilea) adj. m., (jur.) s. m., pl. térţi; f. sg. térţă, pl. térţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)
terţ (log.) s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
tértă, térte, s.f. (reg.) hădărag (la moară).
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
TERŢ, -Ă, terţi, -e, adj., s.m. 1. Adj. Care vine în rândul al treilea; al treilea. 2. S.m. (Jur.) Persoană care nu figurează ca parte în acte, în litigii sau în convenţii nici direct, nici prin reprezentare şi faţă de care actul juridic ori hotărârea pronunţată în cauză nu produce efecte. 3. S.m. (Log.; în sintagma) Terţul exclus = principiu fundamental al gândirii, conform căruia un enunţ nu poate fi decât adevărat sau fals în acelaşi timp şi sub acelaşi raport, o a treia posibilitate fiind exclusă. – Din lat. tertius, it. terzo.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
TERŢ1 ~ă (~i, ~e) Care vine pe locul trei într-o ierarhie; al treilea. O ~ă persoană. /<lat. tertius, it. terzo
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
TERŢ2 ~i m. jur. Persoană care nu figurează ca parte într-un proces, dar are dreptul de a participa la un proces civil pentru a-şi apăra drepturile sale, ce nu coincid cu interesele celor două părţi (reclamant şi reclamat).
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
TERŢ3 ~i m. log.: Legea (sau principiul) ~ului exclus principiu fundamental al gândirii logice, conform căruia din două judecăţi contradictorii adecvată este numai una, a treia posibilitate fiind exclusă. /<lat. tertius, it. terzo
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
térţă (-ţe), s.f. – 1. Interval muzical dintre două sunete ale gamei la distanţa de trei trepte. – 2. Poziţie de parare la jocul de scrimă. – 3. Serie de trei cărţi succesive în jocurile de cărţi. – 4. (Fam.) Codoaşă. It. terza. – Der. terţia, s.f. (caractere tipografice), din germ. Tertia; tărteţ, s.n., din it. terzetto; terţină, s.f., din it. terzina; terţiar, s.n., din fr. tertiaire. – Cf. terţiu.
(Dicţionarul etimologic român)
TÉRŢĂ s.f. 1. (Muz.) Interval format din trei note consecutive; treapta a treia de la o treaptă dată. 2. Figură de apărare la scrimă. [< it. terza < lat. tertia].
(Dicţionar de neologisme)
TERŢ, -Ă adj. Care vine în al treilea rând; al treilea. // s.m. (Jur.) Persoană care nu figurează ca parte într-un contract sau într-un angajament intervenit între două părţi, dar care poate avea drepturi sau obligaţii izvorâte din astfel de acte. ♦ (Log.) Principiul terţiului exclus = principiu fundamental al logicii bivalente, potrivit căruia un enunţ nu poate fi decât adevărat sau fals, o a treia posibilitate fiind exclusă. [< lat. tertius, it. terzo].
(Dicţionar de neologisme)
TÉRŢĂ s. f. 1. (muz.) interval de trei trepte al gamei diatonice; treapta a treia de la o treaptă dată. 2. (la unele jocuri de cărţi) serie de trei cărţi succesive (as, rege şi damă) de aceeaşi culoare, în ordine crescândă. 3. a treia poziţie, de apărare la scrimă. 4. (fam.) a fi în ~ (cu cineva) – a flirta. (< it. terza)
(Marele dicţionar de neologisme)
TERŢ, -Ă I. adj. care vine în al treilea rând; al treilea. o malarie (sau febră) ~ă = formă clinică de malarie în care accesele febrile revin din trei în trei zile. II. s. m. (jur.) persoană care nu figurează ca parte într-un contract ori într-un angajament intervenit între două părţi, dar care poate avea drepturi sau obligaţii izvorâte din astfel de acte. III. s. n. (log.) ŭl exclus = principiu fundamental potrivit căruia un enunţ nu poate fi decât adevărat sau fals, o a treia posibilitate fiind exclusă. (< lat. tertius, it. terzo)
(Marele dicţionar de neologisme)
a o arde în terţe expr. a minţi; a păcăli (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
térţă (muz.) s. f., g.-d. art. térţei; pl. térţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)
térţ (al treilea) adj. m., (jur.) s. m., pl. térţi; f. sg. térţă, pl. térţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)
terţ (log.) s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
tértă, térte, s.f. (reg.) hădărag (la moară).
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)