tic dex - definiţie, sinonime, conjugare
TIC1 interj. (De obicei repetat) Cuvânt care imită sunetul ritmic al ceasornicului, bătăile inimii etc., tic-tac. – Onomatopee.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TIC2, ticuri, s.n. Mişcare convulsivă, bruscă, spasmodică şi repetată, rezultată din contractarea involuntară a unuia sau mai multor muşchi. ♦ Deprindere (neplăcută, ridiculă etc.) pe care o capătă cineva în mod inconştient. – Din fr. tic.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TIC1 interj. (se foloseşte, de obicei repetat, pentru a reda sunetul ritmic al ceasornicului). /Onomat.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

TIC2 ~uri n. 1) Contracţie musculară involuntară şi repetată, provocată de tulburări organice sau funcţionale ale sistemului nervos. 2) Deprindere supărătoare sau ridicolă care se manifestă în mod involuntar. /<fr. tic, germ. Tick
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

tic interj. – Exprimă ideea de mişcare ritmică sau de pulsaţie. – Var. tîc(a), tica (-tica), tic-tac. Creaţie expresivă, cf. tac, pic, germ. ticken, rus. tikati; ultima var. reproduce fr. tic-tac. – Der. tic, s.n. (Banat, cioc; Olt., bot), pentru al cărui semantism cf. cioc; ticăi (var. tăcăi, tîcîi), vb. (a pulsa, a palpita), cf. tăcăitac; tîcîială, s.f. (bătaie); ticăi (var. înv. ticăci), vb. (a lucra încet şi fără spor, a rasoli; a se desface, a se fărîmiţa; refl., a suferi, a se chinui, a se zbuciuma, a se frămînta), cf. mogăi (după Cihac, II, 408, din sl. tykati „a înţepa”, după Graur 192, se leagă de ţig. tika „sărăcie”, tikalo „ticălos”); ticăit, adj. (lent, calm, amorţit; sărac, nenorocit); ticăinţă (var. ticăiţie), s.f. (mizerie, suferinţă, chin), se.c XVII, înv.; ticăitură, s.f. (bătaie uşoară); ticală, s.f. (înv., mizerie, nenorocire), cu l expresiv; ticălos, adj. (mizerabil, nenorocit; pervers, rău); ticăloşi, vb. (înv., a fi de plîns, a se nenoroci; a perverti, a se netrebnici, a corupe, a prostitua; refl., a se perverti, a decădea); ticăloşie (var. ticăloşenie), s.f. (mizerie, sărăcie; nelegiuire, perfidie, perversitate); ticăloşeşte, adv. (mizerabil). Ţig. tika, tikalo trebuie să provină din rom.
(Dicţionarul etimologic român)

TIC s.n. Mişcare convulsivă şi repetată rezultată din contractarea involuntară a unor muşchi; deprindere, mai mult sau mai puţin ridicolă, pe care o capătă cineva în mod inconştient. [< fr. tic].
(Dicţionar de neologisme)

TIC s. n. 1. mişcare convulsivă şi repetată din contractarea involuntară a unor muşchi. 2. deprindere, mai mult sau mai puţin ridicolă, pe care o capătă cineva în mod inconştient. 3. ~ verbal = cuvânt, expresie care revine inconştient, inutil şi supărător în vorbirea cuiva, ca urmare a unei deprinderi. (< fr. tic)
(Marele dicţionar de neologisme)

tic interj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

tic-tíc (tic, tíc) interj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

tic s. n., pl. tícuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

tic2, tícuri, s.n. (reg.) 1. putină (de brânză). 2. putinei. 3. oală de lapte, brânză. 4. lădiţă, cutie de lemn.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)

ţic s.n. (reg.) 1. nume de jocuri de copii. 2. ciocănitoare. 3. bibilică. 4. cantitate, măsură, fărâmă mică. 5. vârf, ridicătură, deal.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)



Sinonime:
TIC s. v. bot, cioc, rât.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ti

Cuvinte se termină cu literele: ic