ticluire dex - definiţie, sinonime, conjugare
TICLUÍ, ticluiesc, vb. IV. Tranz. (Pop. şi fam.) A aranja, a aşeza; a înjgheba, a întocmi. ♦ Fig. A pune la cale (potrivind, inventând, născocind). ♢ Expr. A o ticlui (bine) = a da unei afirmaţii mincinoase aparenţa de adevăr. 2. A compune, a redacta (repede, uşor). – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TICLUÍRE, ticluiri, s.f. Acţiunea de a ticlui şi rezultatul ei. – V. ticlui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A TICLU//Í ~iésc tranz. 1) A întocmi în mod iscusit. ~ o plângere. 2) fig. A crea în imaginaţie; a născoci; a izvodi; a inventa; a broda; a fabrica. [Sil. ti-clu-] /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ticluí (-uésc, -ít), vb. – 1. A compune, a pune în ordine, a ordona. – 2. A crea, a inventa. Origine incertă. Probabil de la titlu*titlui, cu sensul de „a inventa titluri, a falsifica documente autentice”; schimbul fonetic ar fi normal. Sau poate de la tîlcui „a interpreta” cu metateză (Scriban); s-ar putea porni de la ideea de „a compune” o scrisoare „interpretînd” dorinţele unei persoane care nu ştie să scrie. Legătura cu piclui „a cerne” (Tiktin) nu este convingătoare.
(Dicţionarul etimologic român)

ticluí vb. (sil. -clu-), ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. ticluiésc, imperf. 3 sg. ticluiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. ticluiáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ticluíre s. f. (sil. -clu-), g.-d. art. ticluírii; pl. ticluíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
TICLUÍ vb. 1. v. aranja. 2. v. scorni.
(Dicţionar de sinonime)

TICLUÍRE s. v. scornire.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ti tic ticl ticlu ticlui

Cuvinte se termină cu literele: re ire uire luire cluire