tihăraie dex - definiţie, sinonime, conjugare

tihăraie

TIHĂRÁIE, tihărăi, s.f. (Pop.) Povârniş pe coasta unui munte; râpă abruptă; loc râpos, sălbatic, acoperit cu vegetaţie deasă; tihărie. – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TIHĂR//ÁIE ~ăi f. pop. Loc râpos şi neumblat, acoperit cu vegetaţie deasă. /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

tihăráie (-ắi), s.f. – (Mold.) Pădure deasă şi sălbatică. Origine expresivă. Legătura cu sl. tokŭ „curent”, slov. tokav „rîpă” (Cihac, II, 409), cu dihanie, cf. tihoare (Philippide, Principii, 108) sau cu sihlă, tîhlă (Scriban) nu este convingătoare. Cf. totuşi tîlhlăriş, s.n. (Bucov., desiş, hăţiş), care împreună cu tihăraie, pare să presupună un *tih(l)ă, fără îndoială de origine expresivă, cf. tef(lu). – Der. tîlhar, s.m. (bandit, hoţ), probabil în loc de *tîhlar, pentru legătura semantică cf. hoţ faţă de hăţiş (Scriban; după Cihac, II, 530, Tiktin şi Candrea, din mag. tolvaj, care nu este posibil din punct de vedere fonetic); tîlhărea, s.f. (susai, Sonchus; plantă, Lactuca sagittata); tîlhăresc, adj. (hoţesc); tîlhăreşte, adv. (ca tîlharii); tîlhăret, s.n. (adunătura de tîlhari, şleahtă); tîlhări, vb. (a jefui, a prăda); tîlhărie, s.f. (hoţie, pradă, jaf); tîlhărime, s.f. (grup de tîlhari); tîlhăriţă (var. tîlhăroaică), s.f. (femeie care tîlhăreşte); tîlhui, vb. (înv., a jefui, a tîlhări), pe care Tiktin şi Candrea îl trimit la mag. tolvajolni, dar care ar putea proveni direct din *tîhlă; tîlhuşag, s.n. (înv., jaf, hoţie).
(Dicţionarul etimologic român)

tihăráie s. f., art. tihăráia, g.-d. art. tihărăii; pl. tihărăi
(Dicţionar ortografic al limbii române)


Cuvinte care încep cu literele: ti tih tiha tihar tihara

Cuvinte se termină cu literele: ie aie raie araie haraie