tihnit

TIHNÍ, pers. 3 tihneşte, vb. IV. Intranz. A se bucura (în linişte) de ceva; a-i cădea bine, a-i prii ceva. [Var.: (pop.) ticní vb. IV] – Din sl. tihnonti.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TIHNÍT, -Ă, tihniţi, -te, adj. (Despre viaţa cuiva; adesea adverbial) Liniştit, lipsit de griji. ♦ Paşnic, odihnitor. [Var.: (pop.) ticnít, -ă adj.] – V. tihni.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A TIHN//Í pers. 3 ~éşte intranz. pop. (construit cu dativul) A fi de folos; a prii. Odihna la mare îi ~eşte. /<sl. tihnonti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

TIHNÍ//T ~tă (~ţi, ~te) şi adverbial Care este liniştit; netulburat de nimic. ♢ A vorbi ~ a vorbi cu voce domoală. Viaţă ~tă viaţă lipsită de griji. /v. a tihni
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

tihní (-nésc, -ít), vb. – 1. A se bucura de odihnă, a sta liniştit. – 2. A se simţi bine, a profita de ceva, a-i conveni. – Var. Mold. ticni, Trans. tigni (şi var.). Rezultat din confuzia sl. tichnąti „a fi odihnit” cu sl. tekniti „a se simţi bine” (Cihac, II, 409). Se conjugă numai la pers. III; cu primul sens, se foloseşte aproape exclusiv participiul tihnit. – Der. tihnă, s.f. (linişte, odihnă, repaus), postverbal; tihneală, s.f. (pace, linişte); netihnă, s.f. (nelinişte).
(Dicţionarul etimologic român)

tihní vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. tihnésc, 3 sg. tihnéşte, imperf. 3 sg. tihneá; conj. prez. 3 sg. şi pl. tihneáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
TIHNÍ vb. a-i prii. (Nu i-a ~ acolo.)
(Dicţionar de sinonime)

TIHNÍT adj. 1. v. liniştit. 2. v. comod. 3. v. cumpătat. 4. v. calm. 5. liniştit, patriarhal. (Un oraş ~.)
(Dicţionar de sinonime)