tipic dex - definiţie, sinonime, conjugare
TIPÍC1, tipicuri, s.n. 1. Formulă obişnuită, stereotipă; obicei, tradiţie, normă, regulă. 2. Carte care cuprinde ansamblul regulilor după care se oficiază slujbele religioase; normă, regulă pentru oficierea serviciului divin. – Din sl. tipikŭ.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TÍPIC2, -Ă, tipici, -ce, adj. Care distinge, caracterizează o persoană, un obiect, un fenomen etc.; caracteristic, specific. ♦ (Substantivat, n.) Caracterul a ceea ce este specific; p. restr. totalitatea caracterelor unui fenomen artistic, ale unui personaj literar etc., care exprimă în artă esenţa realităţii. – Din fr. typique, lat. typicus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TÍPI//C2 ~că (~ci, ~ce) Care întruneşte trăsăturile ce individualizează; caracteristic; specific; distinctiv; propriu. Caz ~. /<fr. ti-pique
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

TIPÍC ~uri n. 1) Carte care conţine regulile de oficiere a serviciului divin. 2) Fiecare dintre regulile de oficiere a slujbei religioase cuprinse în această carte. /<sl. tipiku, ngr. tipikón, fr. tipique
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

TÍPIC1 ~uri n. 1) Caracter specific. 2) An-samblu de proprietăţi specifice unui fenomen artistic sau unui personaj literar prin intermediul cărora se exprimă în artă esenţa realităţii. /<fr. typique
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

tipíc (-ce), s.n. – 1. Ritual. – 2. Formular. – 3. Regulă, normă, formă stabilită. – Mr. tipicó. Ngr. τυπιϰόν, cf. sl. tipikŭ (Tiktin; cf. Vasmer, Gr., 142). – Der. tipicar, adj. (formalist, maniac); tipicărie, s.f. (manie); tipicale, s.f. (ore liturgice aşezate între şase şi nouă), din gr. τυπιϰά; tipicui, vb. (a prescrie, a prevedea).
(Dicţionarul etimologic român)

TÍPIC, -Ă Care are, care prezintă particularităţile proprii unui tip; caracteristic, specific. // s.n. Totalitatea caracterelor unui fenomen artistic sau ale unui personaj literar, care exprimă în mod veridic esenţa realităţii. [Cf. fr. typique, it. tipico, lat. typicus].
(Dicţionar de neologisme)

TÍPIC, -Ă I. adj. care prezintă particularităţile proprii unui tip; caracteristic, specific. II. s. n. 1. caracterul a ceea ce este specific. 2. totalitatea caracterelor unui fenomen artistic sau ale unui personaj literar, care exprimă în mod veridic esenţa realităţii. (< fr. typique, lat. typicus)
(Marele dicţionar de neologisme)

típic adj. m., pl. típici; f. sg. típică, pl. típice
(Dicţionar ortografic al limbii române)

tipíc s. n., pl. tipícuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ţipíc, ţipíci, s.m. (reg.) pantof, gheată; cipic.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)



Sinonime:
TÍPIC adj. 1. v. caracteristic. 2. v. reprezentativ.
(Dicţionar de sinonime)

TIPÍC s. 1. v. uzanţă. 2. v. ceremonial. 3. v. canon. 4. canon, lege, normă, regulă. (Un ~ al artei clasice.)
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
Tipic ≠ atipic, necaracteristic, netipic
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: ti tip tipi

Cuvinte se termină cu literele: ic pic ipic