toci dex - definiţie, sinonime, conjugare
TÓCĂ, toci, s.f. 1. Căciuliţă sau pălărioară fără boruri, purtată de femei. 2. Acoperământ pentru cap, de formă cilindrică, fără boruri, purtat de magistraţi şi de avocaţi în exerciţiul funcţiunii. – Din fr. toque.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TOCÁ, toc, vb. I. 1. Tranz. A tăia în bucăţi foarte mărunte. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui fără chibzuială, a risipi bani, averi. ♦ A duce pe cineva la ruină, obligându-l la cheltuieli nechibzuite; a face pe cineva să sărăcească. 3. Intranz., Tranz. A bate, a ciocăni, a lovi. ♦ Fig. A flecări, a sporovăi. ♢ Expr. A-i toca cuiva la ureche (sau la cap) sau a toca pe cineva la cap = a spune mereu acelaşi lucru, a bate pe cineva la cap cu acelaşi lucru, a plictisi. A toca la verzi şi uscate sau a toca câte-n lună şi-n soare = a vorbi mult şi fără rost. 4. Intranz. A bate toaca. ♢ Expr. Unde popa nu toacă = foarte departe. ♦ (Despre o armă) A bubui la intervale dese; a păcăni. ♦ (Despre păsări) A produce un zgomot caracteristic prin lovirea repetată a celor două părţi ale ciocului. – Din lat. *toccare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TOCI2 s.n. Numele unui joc de cărţi. ♦ Cuvânt care marchează o greşeală în acest joc. – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TOCÍ1, tocesc, vb.IV. 1. Tranz. şi refl. A face sau a deveni mai puţin ascuţit, mai puţin tăios; a (se) roade, a (se) uza prin întrebuinţare, prin frecare, prin lovire etc. ♦ Tranz. Fig. A uza, a slei răbdarea, puterea etc. cuiva. 2. Tranz. A ascuţi un obiect la tocilă. 3. Tranz. Fig. A-şi însuşi mecanic lecţiile, învăţându-le pe dinafară; (cu sens atenuat) a insista îndelung în învăţarea unei lecţii, unei materii etc. – Din sl. točiti.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TÓ//CĂ ~ci f. 1) Acoperământ pentru cap de formă cilindrică, fără boruri, purtat de magistraţi. 2) Pălărie mică, fără boruri, purtată de femei. [G.-D. tocii] /<fr. toque
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A TOCÁ toc 1. tranz. 1) (materiale sau alimente)A tăia în bucăţi mici (cu ajutorul unui cuţit sau al unei maşini speciale). 2) fig. fam. (bani sau bunuri materiale) A risipi în mod nechibzuit; a irosi; a risipi; a cheltui. 2. intranz. 1) A bate toaca. 2) A vorbi mult şi repede (ca o toacă). ♢ A-i ~ cuiva la ureche (sau la cap) a plictisi pe cineva, spunându-i mereu aceleaşi lucruri; a-i bate cuiva capul. ~ la verzi şi uscate a flecări. 3) (despre arme) A ţăcăni întruna. 4) (despre păsări, mai ales despre berze) A produce un sunet caracteristic prin lovirea repetată a celor două părţi ale ciocului. /<lat. toccare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A TOC//Í ~ésc tranz. 1) (unelte metalice de tăiat) A ascuţi cu tocila. 2) A face să se tocească. 3) fig. (răbdarea, puterile etc.) A face să slăbească. 4) fam. (lecţii) A învăţa mecanic, citind de multe ori; a bucheri. /<sl. tociti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE TOC//Í se ~éşte intranz. 1) (mai ales despre unelte metalice de tăiat) A deveni mai puţin ascuţit prin întrebuinţare îndelungată sau neglijenţă; a se tâmpi. 2) (despre obiecte) A se roade prin întrebuinţare îndelungată sau lovire. /<sl. tociti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

tócă (-ci), s.f. – Baretă, tichie. Fr. toque. – Der. toc, s.n. (pălărie de damă), cf. rus. tok (Candrea).
(Dicţionarul etimologic român)

tocí (-césc, -ít), vb. – 1. A strica vîrful, a îngroşa tăişul. – 2. A strica, a uza. – 3. A învăţa foarte mult, a învăţa mecanic. – Megl. tuţǫs, tuţiri „a ascuţi”. Sb. točiti „a ascuţi”, bg. točam, rus. točitĭ „a ascuţi” (Miklosich, Slaw. Elem., 49; Cihac, II, 414; Conev 66; Bogaci), din sl. točiti „a da tîrcoale”. Sl. trebuie să fi însemnat şi „a face să funcţioneze tocila de mînă sau de picior”; şi de aici separarea sensului din rom. şi din limbile slave, căci tocila strică în acelaşi timp cantul şi ascute tăişul. Bg. şi rus. au ambele sensuri. Ultimul sens, care aparţine Arg. şcolar, presupune un sens intermediar de „a pisa”. – Der. tocilă, s.f. (maşină de ascuţit; elev conştiincios şi pisălog; Arg., bicicletă), din sl. (bg., rus.) točilo; tocilar, s.m. (ascuţitor; elev care învaţă mult); tocitoare, s.f. (ciubăr, putină), din acelaşi sl. točiti cu sensul de „a stoarce”, cf. pritoci.
(Dicţionarul etimologic român)

tóci s.m. – Un anumit joc de cărţi. Rus. točĭ vū točĭ „la fel”.
(Dicţionarul etimologic român)

TÓCĂ s.f. 1. Acoperământ pentru cap, fără boruri, purtat în trecut de avocaţi sau de magistraţi. 2. Pălărioară fără boruri sau căciuliţă pe care o poartă femeile. [< fr. toque, cf. it. tocco].
(Dicţionar de neologisme)

TÓCĂ s. f. 1. acoperământ pentru cap, fără boruri, purtat în trecut de avocaţi sau de magistraţi. 2. căciuliţă sau pălărioară fără boruri purtată de femei. (< fr. toque)
(Marele dicţionar de neologisme)

tócă s. f., g.-d. art. tócii; pl. toci
(Dicţionar ortografic al limbii române)

tocá vb., ind. prez. 1 sg. toc, 3 sg. şi pl. toácă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

tocí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. tocésc, imperf. 3 sg. toceá; conj. prez. 3 sg. şi pl. toceáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

toci s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
TOCÁ vb. a mărunţi, (reg.) a tocăni, (Mold.) a hăcui. (A ~ furaje, ceapă.)
(Dicţionar de sinonime)

TOCÁ vb. v. arunca, azvârli, bate, bocăni, bodogăni, calici, cheltui, cicăli, ciocăni, dăscăli, flecări, irosi, izbi, împrăştia, îndruga, lovi, păcăni, pălăvrăgi, pârâi, plictisi, pocăni, prăpădi, răpăi, risipi, ruina, sărăci, scăpăta, sâcâi, sporovăi, trăncăni, ţăcăni, zvârli.
(Dicţionar de sinonime)

TOCÍ vb. 1. a se ştirbi. (Cuţitul s-a ~.) 2. a (se) scâlcia. (I s-au ~ tocurile.) 3. a (se) roade, a (se) uza. (Covorul s-a ~.) 4. a (se) degrada, a (se) deteriora, a (se) ponosi, a (se) roade, a (se) strica, a (se) uza. (Hainele i s-au ~ de tot.)
(Dicţionar de sinonime)

TOCÍ vb. v. ascuţi, bucheri.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
A (se) toci ≠ a (se) ascuţi
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: to toc

Cuvinte se termină cu literele: ci oci