toiag

TOIÁG, toiege, s.n. 1. Băţ lung şi drept de care se sprijină cineva la mers sau de care se serveşte pentru a se apăra. ♦ Fig. Sprijin, ajutor, reazem. ♦ Lovitură dată cu toiagul (1). 2. Un fel de baston purtat ca semn distinctiv sau ca simbol al unei demnităţi sau autorităţi. 3. (Pop.) Lumânare care se aşază în mâna, pe pieptul sau la capul mortului. 4. (La pl. art.) Numele popular al celor trei stele luminoase aşezate la rând în mijlocul constelaţiei Orion. [Pr.: to-iag] – Din sl. tojagŭ, tojaga.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TOI//ÁG ~ége n. 1) Băţ lung care serveşte drept sprijin la mers. 2) Lovitură dată cu un astfel de băţ. 3) fig. Susţinere materială sau morală; ajutor; sprijin; reazem. 4) Baston purtat ca simbol al unei demnităţi sau autorităţi. 5) pop. Lumânare care se pune în mâna sau la capul mortului. /<sl. tojagu, tojaga
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

toiág (-iége), s.n. – 1. Par, baston. – 2. Cîrjă. – 3. Bîtă de cioban. – 4. Cîrjă pastorală. – 5. Baston ca însemn de autoritate. – 6. Sceptru. – 7. Sprijin, reazem. – 8. Lovitură cu bastonul. – 9. Lumînare de morţi care se face de aceeaşi lungime cu cel răposat. – 10. (S.f. pl.) Numele a trei stele din constelaţia Orion. – Mr. tuiag(ă), megl. tuiagă. Sl. (sb.) toiaga, cf. bg. tojag (Miklosich, Slaw. Elem., 49; Cihac, II, 416; Conev 65; Byck-Graur, BL, I, 14); pare cuvînt oriental, cf. tc. toyaka. – Der. to(i)egi, vb. (a umbla, a cutreiera; a bate cu ciomagul).
(Dicţionarul etimologic român)

toiág s. n., pl. toiége
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
TOIÁG s. 1. baston, (Transilv. şi Maram.) măcău. (Se sprijină în ~.) 2. (reg.) stat. (~ul este o lumânare încolăcită.)
(Dicţionar de sinonime)

TOIÁG s. v. ajutor, mustuitor, reazem, sceptru, sprijin, sprijinitor.
(Dicţionar de sinonime)