TOLERÁNT, -Ă, toleranţi, -te, adj. (Adesea substantivat) Care tolerează; îngăduitor, indulgent. – Din fr. tolérant.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
TOLERÁNŢĂ, toleranţe, s.f. 1. Faptul de a tolera; îngăduinţă, indulgenţă. ♦ Casă de toleranţă = stabiliment în care se practică prostituţia; bordel. 2. Obişnuinţă sau dispoziţie pe care o are organismul de a suporta anumite medicamente, substanţe, condiţii de mediu etc. 3. Abatere admisă de la dimensiunea, greutatea, calitatea etc. prevăzută pentru un anumit produs. ♦ (Tehn.) Diferenţă dintre dimensiunea maximă şi minimă admisă în prelucrarea unui anumit material şi valoarea nominală a acestei dimensiuni. – Din fr. tolérance.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
TOLERÁN//T ~tă (~ţi, ~te) Care tolerează; îngăduitor; indulgent; iertător. /<fr. tolérant
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
TOLERÁNŢ//Ă ~e f. 1) Atitudine de om tolerant; îngăduinţă; indulgenţă. ~ religioasă. ♢ Casă de ~ bordel; lupanar. 2) Abatere admisă de la greutatea, măsura sau calitatea unei mărfi. 3) Obişnuinţă a unui organism de a suporta un medicament. /<fr. tolérance
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
TOLERÁNT, -Ă adj. Îngăduitor, indulgent. [Cf. fr. tolérant].
(Dicţionar de neologisme)
TOLERÁNŢĂ s.f. 1. Faptul de a tolera; îngăduinţă, indulgenţă. ♦ Casă de toleranţă = bordel, lupanar. 2. Obişnuinţă sau dispoziţie a organismului de a suporta anumite medicamente sau substanţe. 3. Admiterea unei mici abateri de la greutatea, de la măsura, de la calitatea, de la numărul obişnuit al unei mărfi etc. ♦ (Tehn.) Diferenţa dintre dimensiunea maximă şi minimă admisă în prelucrarea unui anumit material şi valoarea nominală a acestei dimensiuni. [Cf. fr. tolérance].
(Dicţionar de neologisme)
TOLERÁNT, -Ă adj. care tolerează; îngăduitor, indulgent. (< fr. tolérant)
(Marele dicţionar de neologisme)
TOLERÁNŢĂ s. f. 1. atitudine îngăduitoare; îngăduinţă, indulgenţă. ♢ casă de ~ = bordel, lupanar. 2. obişnuinţă sau dispoziţie a organismului de a suporta anumite medicamente sau substanţe. ♢ (biol.) însuşire a unor organisme de a trăi, de a se dezvolta în condiţii nefavorabile de mediu. 3. admiterea unei mici abateri de la greutatea, măsura, calitatea, de la numărul obişnuit al unei mărfi etc. ♢ (tehn.) diferenţa dintre dimensiunea maximă şi cea minimă admisă în prelucrarea unui anumit material şi valoarea prescrisă în norme şi standarde a acestei dimensiuni. (< fr. tolérance, germ. Toleranz, lat. tolerantia)
(Marele dicţionar de neologisme)
toleránt adj. m., pl. toleránţi; f. sg. tolerántă, pl. toleránte
(Dicţionar ortografic al limbii române)
toleránţă s. f., g.-d. art. toleránţei; pl. toleránţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
TOLERÁNT adj. v. concesiv.
(Dicţionar de sinonime)
TOLERÁNŢĂ s. v. îngăduinţă.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Tolerant ≠ intolerant, intransigent, netolerant
(Dicţionar de antonime)
Toleranţă ≠ intoleranţă
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
TOLERÁNŢĂ, toleranţe, s.f. 1. Faptul de a tolera; îngăduinţă, indulgenţă. ♦ Casă de toleranţă = stabiliment în care se practică prostituţia; bordel. 2. Obişnuinţă sau dispoziţie pe care o are organismul de a suporta anumite medicamente, substanţe, condiţii de mediu etc. 3. Abatere admisă de la dimensiunea, greutatea, calitatea etc. prevăzută pentru un anumit produs. ♦ (Tehn.) Diferenţă dintre dimensiunea maximă şi minimă admisă în prelucrarea unui anumit material şi valoarea nominală a acestei dimensiuni. – Din fr. tolérance.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
TOLERÁNŢ//Ă ~e f. 1) Atitudine de om tolerant; îngăduinţă; indulgenţă. ~ religioasă. ♢ Casă de ~ bordel; lupanar. 2) Abatere admisă de la greutatea, măsura sau calitatea unei mărfi. 3) Obişnuinţă a unui organism de a suporta un medicament. /<fr. tolérance
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
TOLERÁNT, -Ă adj. Îngăduitor, indulgent. [Cf. fr. tolérant].
(Dicţionar de neologisme)
TOLERÁNŢĂ s.f. 1. Faptul de a tolera; îngăduinţă, indulgenţă. ♦ Casă de toleranţă = bordel, lupanar. 2. Obişnuinţă sau dispoziţie a organismului de a suporta anumite medicamente sau substanţe. 3. Admiterea unei mici abateri de la greutatea, de la măsura, de la calitatea, de la numărul obişnuit al unei mărfi etc. ♦ (Tehn.) Diferenţa dintre dimensiunea maximă şi minimă admisă în prelucrarea unui anumit material şi valoarea nominală a acestei dimensiuni. [Cf. fr. tolérance].
(Dicţionar de neologisme)
TOLERÁNT, -Ă adj. care tolerează; îngăduitor, indulgent. (< fr. tolérant)
(Marele dicţionar de neologisme)
TOLERÁNŢĂ s. f. 1. atitudine îngăduitoare; îngăduinţă, indulgenţă. ♢ casă de ~ = bordel, lupanar. 2. obişnuinţă sau dispoziţie a organismului de a suporta anumite medicamente sau substanţe. ♢ (biol.) însuşire a unor organisme de a trăi, de a se dezvolta în condiţii nefavorabile de mediu. 3. admiterea unei mici abateri de la greutatea, măsura, calitatea, de la numărul obişnuit al unei mărfi etc. ♢ (tehn.) diferenţa dintre dimensiunea maximă şi cea minimă admisă în prelucrarea unui anumit material şi valoarea prescrisă în norme şi standarde a acestei dimensiuni. (< fr. tolérance, germ. Toleranz, lat. tolerantia)
(Marele dicţionar de neologisme)
toleránt adj. m., pl. toleránţi; f. sg. tolerántă, pl. toleránte
(Dicţionar ortografic al limbii române)
toleránţă s. f., g.-d. art. toleránţei; pl. toleránţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
TOLERÁNT adj. v. concesiv.
(Dicţionar de sinonime)
TOLERÁNŢĂ s. v. îngăduinţă.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Tolerant ≠ intolerant, intransigent, netolerant
(Dicţionar de antonime)
Toleranţă ≠ intoleranţă
(Dicţionar de antonime)