tolerare

TOLERÁ, tolerez, vb. I. Tranz. A îngădui, a permite o situaţie, un fapt (nepermis); a trece cu vederea. ♦ A admite, a suporta. – Din fr. tolérer.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TOLERÁRE s.f. Acţiunea de a tolera. – V. tolera.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A TOLER//Á ~éz tranz. 1) (persoane) A accepta admiţând în apropiere şi făcând abstracţie de neajunsuri; a suporta; a suferi; a răbda. 2) (fapte supărătoare nepermise) A admite în mod conştient şi tacit; a suporta; a suferi; a îngădui. 3) med. (tratamente, medicamente) A suporta fără reacţie de respingere. /<fr. tolérer
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

TOLERÁ vb. I. tr. A îngădui, a permite (ceva nepermis). ♦ A admite, a suporta în apropiere (pe cineva). [Cf. fr. tolérer, lat. tolerare].
(Dicţionar de neologisme)

TOLERÁRE s.f. Acţiunea de a tolera. [< tolera].
(Dicţionar de neologisme)

TOLERÁ vb. tr. a îngădui, a permite (ceva nepermis). ♢ a admite, a suporta în apropiere (pe cineva). o a ~ un medicament, un tratament = a suporta fără reacţie patologică. (< fr. tolérer)
(Marele dicţionar de neologisme)

tolerá vb., ind. prez. 1 sg. toleréz, 3 sg. şi pl. tolereáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

toleráre s. f., g.-d. art. tolerării
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
TOLERÁ vb. 1. v. îngădui. 2. v. suporta.
(Dicţionar de sinonime)