tor dex - definiţie, sinonime, conjugare
TOR, toruri, s.n. 1. Mulură rotundă cu profil convex de la baza sau de la capitelul unei coloane. 2. Corp geometric care rezultă din rotirea unui cerc în jurul unei axe situate în planul cercului, dar care nu trece prin centrul cercului. – Din fr. tore.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TOR ~uri n. 1) Corp geometric obţinut prin rotirea unui cerc în jurul unei axe de pe planul cercului, dar care nu trece prin centrul acestuia. 2) arhit. Mulură rotundă cu profil convex, semicircular, situată de obicei la baza unei coloane. /<fr. tore
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

tor s.n. – Tizic. Bg. tor (Candrea). – În Olt. şi Banat. – Der. torină, s.f. (Olt., tizic), din sb. torina; torişte (var. turişte), s.f. (Olt., tizic; Trans., loc unde mănîncă oile, torină); storişte, s.f. (loc de întîlnire, de şedere a vitelor sau cerbilor), bg. torište; torofină (var. torohină), s.f. (resturi de seminţe, de fructe stoarse), probabil prin contaminare cu boştină, în Munt.; toreni, vb. (Banat, a îngrăşa solul, a gunoi); (s)truşnic, s.m. (turtă, reziduuri de seminţe ale plantelor oleaginoase), probabil în loc de *(s)toruşnic (după Candrea, în legătură cu sb. trušni „de tărîţe”); turiţă, s.f. (scai mărunt, Galium aparine), din sb. turica, cf. cr., slov., rus. torica (Candrea, II, 427; Conev 46); turicioară, s.f. (coada-racului, Agrimonia eupatoria); turicel (var. turicea), s.m. (plantă, Turritis glabra); var. a cuvîntului anterior (după Tiktin şi Candrea, formaţie artificială care porneşte de la numele ştiinţific).
(Dicţionarul etimologic român)

TOR1 s.n. 1. Corp solid obţinut prin rotirea unui cerc în jurul unei axe situate în planul său, dar care nu trece prin centrul cercului; toroidă. 2. Mulură rotundă cu profil convex, semicircular, situată de obicei la baza unei coloane. [< fr. tore, cf. lat. torus – coardă].
(Dicţionar de neologisme)

TOR2 s.n. (Franţuzism) Neplăcere, nemulţumire; pagubă, prejudiciu. [Pl. -ruri. / < fr. tort].
(Dicţionar de neologisme)

TOR1 s. n. 1. toroid (2). 2. mulură convexă cu profil semicircular, la baza sau la capitelul unei coloane, la ancadramente. (< fr. tore)
(Marele dicţionar de neologisme)

-TÓR2, -TOÁRE suf. „(cel) care face”, „nume de agent”, „practicant al unei meserii”. (< fr. -teur, -trice, cf. lat. -torem, -tricem)
(Marele dicţionar de neologisme)

tor (geom., arhit.) s. n., pl. tóruri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

tor s.n. (reg.) 1. tizic. 2. torişte. 3. leşie care rămâne după ce s-a scos săpunul.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)



Sinonime:
TOR s. v. tizic.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: to

Cuvinte se termină cu literele: or