trântit dex - definiţie, sinonime, conjugare
TRÂNTÍ, trântesc, vb. IV. 1. Tranz. A arunca (cu putere) izbind de ceva, a azvârli un obiect, o povară etc. ♦ A culca la pământ, a doborî. ♦ (Despre animale de călărie) A arunca pe călăreţ din şa, a da jos. ♦ Fig. (Fam.) A respinge un candidat la examen, a nu-l promova, a face să cadă. ♦ A face să se izbească cu putere o uşă, o poartă etc. 2. Refl. A se aşeza brusc pe ceva, lăsându-se cu toată greutatea corpului. 3. Tranz. A-şi pune la repezeală pe sine un obiect de podoabă sau de îmbrăcăminte; a se îmbrăca în grabă, sumar, neglijent. 4. Refl. recipr. A se lua la trântă, a se lupta corp la corp. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A face, a produce (cu energie, repede, în grabă). ♦ A spune ceva nepotrivit, nelalocul lui. – Cf. bg. t ă r t j a.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TRÂNTÍT, -Ă, trântiţi, -te, adj. Aşezat pe ceva într-o poziţie comodă; care s-a tolănit; lungit. – V. trânti.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A TRÂNT//Í ~ésc tranz. 1) (obiecte, persoane) A face să cadă cu putere, lovind sau aruncând. 2) (uşi, porţi) A închide, izbind cu zgomot. 3) fam. (persoane) A respinge la un examen, punând o notă insuficientă. 4) fam. (pumni, ghionturi etc.) A aplica cu violenţă. ♢ ~ una (o vorbă sau o prostie) a spune o vorbă nepotrivită. 5) fam. A pune în cantitate mare. 6) rar (obiecte vestimentare) A îmbrăca în grabă şi neglijent. /<sl. trotiti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE TRÂNT//Í mă ~ésc intranz. 1) (despre fiinţe) A se lăsa cu toată greutatea corpului; a se prăbuşi. 2) A se lua la trântă (unul cu altul); a se lupta corp la corp (unul cu altul). /<sl. trotiti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

trîntí (-tésc, -ít), vb. – 1. A doborî, a abate, a face să cadă. – 2. A descărca, a ochi. – 3. A lansa, a azvîrli. – 4. A face să cadă la examene. – 5. (Arg.) A reţine. – 6. (Refl.) A se arunca la pămînt, a se tolăni. – 7. (Refl.) A se lupta, a se lua la trîntă. Sl., probabil dintr-o formă neatestată *trątiti (Cihac, II, 422; Tiktin; Byhan 340; Candrea), probată şi de rut. trutyty, ceh. troutiti „a împinge”, pol. trącić „a împinge”. Cf. sl. tryti „a împinge”. Cf. sl. tryti „a turti”, tręsti „a mişca”, tręstiti „a lovi”. – Der. trîntă, s.f. (luptă corp la corp); trînteală, s.f. (bătaie, trîntă; Arg., detenţie); trîntitură, s.f. (acţiunea de a doborî). – Din rom. provine săs. trintin „a doborî”.
(Dicţionarul etimologic român)

trântí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. trântésc, imperf. 3 sg. trânteá; conj. prez. 3 sg. şi pl. trânteáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
TRÂNTÍ vb. 1. v. doborî. 2. v. culca. 3. a (se) izbi, (pop. şi fam.) a (se) bufni, a (se) buşi. (I-a ~ un pumn în nas.) 4. a izbi, a lovi. (A ~ cu pumnul în masă.) 5. a izbi, a repezi. (A ~ uşa de perete.)
(Dicţionar de sinonime)

TRÂNTÍ vb. v. lăsa, respinge.
(Dicţionar de sinonime)

TRÂNTÍT adj. 1. v. răsturnat. 2. v. culcat. 3. v. tolănit.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: tr tra tran trant tranti

Cuvinte se termină cu literele: it tit ntit antit rantit