trăgătoare dex - definiţie, sinonime, conjugare
TRĂGĂTÓR, -OÁRE, trăgători, -oare, adj., subst. I. Adj. (Despre vite) Care efectuează o tracţiune; de muncă, de povară. II. S.m. şi f. 1. Persoană care trage ceva. ♢ Trăgători de sfori = persoană care trage sforile păpuşilor la teatrul de marionete; fig. persoană care unelteşte. 2. Persoană (în special ostaş) care trage cu o armă de foc; trăgaci (2). ♢ Loc. adj. şi adv. (Mil.; ieşit din uz) În trăgători = în lanţ, unul după celălalt. 3. Persoană care emite o trată. III. S.f. 1. Fiecare dintre cele două curele care leagă scările de şa. ♦ Curea groasă cu care se aplicau în trecut pedepse corporale; p. ext. bătaie cu o astfel de curea. 2. Un fel de scăunel cu o deschizătură în care se bagă călcâiul cizmei, spre a o descălţa. IV. S.n. Instrument de desen folosit la trasarea cu tuş a liniilor. – Trage + suf. -ător.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TRĂGĂT//OÁRE ~óri f. Parte a hamului, constând dintr-o funie sau curea groasă (mai rar lanţ), care se prinde de orcicul unui vehicul cu tracţiune animală; postoroncă; ştreang; şleau. /a trage + suf. ~ătoare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

TRĂGĂT//ÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) şi substantival 1) Care trage ceva. ♢ ~ de sfori a) actor care manevrează marionetele cu ajutorul unor sfori; b) persoană care pune la cale acţiuni condamnabile; uneltitor; intrigant. 2) (despre animale de tracţiune) Care trage la ham sau la jug; care este de povară, de tracţiune. /a trage + suf. ~ător
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

TRĂGĂTÓR2 ~i m. 1) Persoană care trage la ţintă cu o armă de foc. 2) Persoană care emite o cambie; emitent de cambie. /a trage + suf. ~ător
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

TRĂGĂT//ÓR3 ~oáre n. Instrument de desen tehnic pentru trasarea în tuş a liniilor. /a trage + suf. ~ător
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

trăgătoáre (obiect) s. f., g.-d. art. trăgătórii; pl. trăgătóri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

trăgătór adj. m., (persoană) s. m., pl. trăgătóri; f. sg. şi pl. trăgătoáre
(Dicţionar ortografic al limbii române)

trăgătór (obiect) s. n., pl. trăgătoáre
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
TRĂGĂTOÁRE s. 1. şleau, ştreang, (reg.) ştric. (~ la ham.) 2. (reg.) căţel, slugă. (~ pentru cizme.)
(Dicţionar de sinonime)

TRĂGĂTOÁRE s. v. cobilă.
(Dicţionar de sinonime)

TRĂGĂTÓR s., adj. v. trăgaci.
(Dicţionar de sinonime)

TRĂGĂTÓR s., adj. 1. s. v. ţintaş. 2. s. (FIN.) v. emitent. (~ al unei poliţe.) *3. adj. trăgaci. (Vite ~, adică de povară.)
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: tr tra trag traga tragat

Cuvinte se termină cu literele: re are oare toare atoare