trăncănit

TRĂNCĂNÍ, trăncănesc, vb. IV. Intranz. şi tranz. A vorbi mult şi fără rost, a îndruga vrute şi nevrute; a flecări, a sporovăi. – Tranc + suf. -ăni.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TRĂNCĂNÍT s.n. Faptul de a trăncăni. – V. trăncăni.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A TRĂNCĂN//Í ~ésc 1. intranz. 1) A vorbi mult şi fără rost; a flecări; a pălăvrăgi; a bârfi. 2) v. A TRONCĂNI. 2. tranz. (nimicuri, fleacuri etc.) A debita în număr mare. /tranc + suf. ~ani
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

trăncăní vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. trăncănésc, imperf. 3 sg. trăncăneá; conj. prez. 3 sg. şi pl. trăncăneáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

trăncănít s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
TRĂNCĂNÍ vb. v. flecări.
(Dicţionar de sinonime)

TRĂNCĂNÍ vb. v. durăi, durui, hodorogi, hurui.
(Dicţionar de sinonime)

TRĂNCĂNÍT s. v. flecăreală.
(Dicţionar de sinonime)