tranc dex - definiţie, sinonime, conjugare

tranc

TRANC interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de o cădere sau de o lovitură puternică şi bruscă. [Var.: tránca interj.] – Onomatopee.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TRANC interj. (se foloseşte, uneori repetat, pentru a reda zgomotul produs de o lovitură, de o cădere bruscă) Tronc. /Onomat.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

tranc interj. – Exprimă ideea de zgomot sau de pocnet. Creaţie expresivă, cf. tronc, clanţ. – Der. tranca-fleanca (var. treanca-fleanca), interj. (exprimă ideea de flecăreală sau de vorbă lungă), pentru partea a doua a compusului cf. fleancă; trăncăi (var. trăncăni), vb. (a hodorogi, a trosni, a flecări, a meliţa); trăncălău, s.m. (palavragiu, limbut); trăncănaie (var. trăncănea, trancafuse, catrafuse), s.f. (fleac, bagatelă, moft; boarfe), ultimele forme sînt mai puţin clare, cf. catrafuse, primele, probabil de la un pl. al formei următoare; trăncăneală, s.f. (flecăreală, mîncărime de limbă). Din rom. provine mag. trankálo (Edelspacher 23), cf. şi bg. drănkanie „flecăreală”.
(Dicţionarul etimologic român)

tranc interj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)


Cuvinte care încep cu literele: tr tra tran

Cuvinte se termină cu literele: nc anc ranc