transbordare

TRANSBORDÁ, transbordez, vb. I. 1. Tranz. A transporta mărfurile sau oamenii dintr-un tren în altul sau de pe o navă pe alta (continuând călătoria). ♦ A trece, cu ajutorul unui transbordor (1) vagoanele sau locomotiva unui tren de pe o linie pe alta, când cele două linii nu au legătură directă. ♦ Intranz. A schimba trenul sau alt vehicul când circulaţia pe un drum s-a întrerupt într-un anumit loc. – Din fr. transborder.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TRANSBORDÁRE, transbordări, s.f. Acţiunea de a transborda şi rezultatul ei. – V. transborda.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A TRANSBORD//Á ~éz 1. tranz. 1) (călători, mărfuri, încărcături) A trece dintr-un vehicul în altul. 2) (locomotive, vagoane) A trece de pe o linie pe alta (cu ajutorul unui transbordor). 2. intranz. rar A schimba vehiculul în cursul unei călătorii. [Sil. trans-bor-] /<fr. transborder
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

TRANSBORDÁ vb. I. tr. A trece (călători, mărfuri etc.) dintr-un vehicul în altul. ♦ A trece cu un transbordor un vehicul terestru de pe calea lui pe altă cale cu care nu are legătură directă. [< fr. transborder].
(Dicţionar de neologisme)

TRANSBORDÁRE s.f. Acţiunea de a transborda şi rezultatul ei; transbord. [< transborda].
(Dicţionar de neologisme)

TRANSBORDÁ vb. I. tr. a trece călători, mărfuri dintr-un vapor, tren etc. în altul. ♢ a trece ca un transbordor un vehicul terestru de pe calea lui pe altă cale cu care nu are legătură directă. II. intr. a schimba trenul sau alt vehicul. (< fr. transborder)
(Marele dicţionar de neologisme)

transbordá vb. (sil. mf. trans-), ind. prez. 1 sg. transbordéz, 3 sg. şi pl. transbordeáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

transbordáre s. f. (sil. mf. trans-), g.-d. art. transbordării; pl. transbordări
(Dicţionar ortografic al limbii române)