transcendență dex - definiţie, sinonime, conjugare
TRANSCENDÉNT, -Ă, transcendenţi, -te, adj. 1. (Fil.) care se ridică dincolo de limita sau de nivelul unui domeniu dat; care presupune un principiu exterior şi superior oricărei clase de obiecte. ♦ (În filozofia lui Kant) Care se găseşte dincolo de orice experienţă posibilă, care este inaccesibil cunoaşterii bazate pe experienţă, care întrece limitele realităţii. ♢ Care se află mai presus de inteligenţa obişnuită, de lucruri individuale, de umanitate. 2. (Mat.) Care foloseşte calculul diferenţial şi integral. ♦ (Despre unele numere) Care nu poate fi rădăcina unui polinom cu coeficienţi raţionali – Din fr. transcendant, lat.transcendens, -ntis.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TRANSCENDÉNŢĂ s.f. Calitatea de a fi transcendent (1); calitatea gândirii de a elabora concepte transcendentale. – Din fr. transcendance (după transcendent).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TRANSCENDÉN//T ~tă (~ţi, ~te) (în opoziţie cu imanent) 1) Care se află dincolo de limitele unei sfere anumite sau ale lumii materiale în genere. 2) (în filozofia lui Kant) Care iese dincolo de lumea empirică, fiind inaccesibil cunoaşterii bazate pe experienţă. [Sil. trans-cen-] /<fr. transcendant, lat. transcendens
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

TRANSCENDÉNT, -Ă adj. 1. (Fil.) Care se află dincolo de orice domeniu dat, de lumea materială. 2. (În filozofia idealistă a lui Kant: op. i m a n e n t) Care se află dincolo de limitele cunoaşterii experimentale; inaccesibil cunoaşterii bazate pe experienţă, care întrece limitele realităţii. 3. (Mat.; despre numere) Care nu este soluţia unei ecuaţii algebrice cu coeficienţi raţionali. [Cf. fr. transcendant].
(Dicţionar de neologisme)

TRANSCENDÉNŢĂ s.f. Calitatea unui lucru de a fi transcendent (1); calitatea gândirii de a elabora concepte transcendentale (1). [Cf. fr. transcendance, lat. transcendentia < transcendere – a trece peste].
(Dicţionar de neologisme)

TRANSCENDÉNT, -Ă adj. 1. (fil.) care se află dincolo de orice domeniu dat, de lumea materială. ♢ (la Kant) de dincolo de limitele cunoaşterii experimentale; inaccesibil cunoaşterii bazate pe experienţă, care depăşeşte limitele realităţii. 2. (mat.; despre numere) care nu poate fi rădăcina unui polinom cu coeficienţii raţionali; (despre ecuaţii) care nu se poate scrie sub forma unui polinom egalat cu zero. (< fr. transcendant, lat. transcendens)
(Marele dicţionar de neologisme)

TRANSCENDÉNŢĂ s. f. 1. însuşirea a ceea ce este transcendent. 2. (în filozofiile religioase) ipostază a divinităţii, care se află deasupra creaţiilor sale. ♢ (în existenţialism) situaţia omului care îşi depăşeşte condiţia lui existenţială obişnuită; (p. ext.) condiţie a omului ca fiinţă care depăşeşte natura. ♢ (în fenomenologie) rezultat al datului obiectiv prin actul intenţional de conştiinţă sau prin intuiţie. (< fr. transcendance)
(Marele dicţionar de neologisme)

transcendént adj. m. (sil. mf. trans-), pl. transcendénţi; f. sg. transcendéntă, pl. transcendénte
(Dicţionar ortografic al limbii române)

transcendénţă s. f. (sil. mf. trans-), g.-d. art. transcendénţei
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
TRANSCENDÉNT adj. v. metafizic.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: tr tra tran trans transc

Cuvinte se termină cu literele: ta nta enta denta ndenta