transcendenţă
TRANSCENDÉNŢĂ s.f. Calitatea de a fi transcendent (1); calitatea gândirii de a elabora concepte transcendentale. – Din fr. transcendance (după transcendent).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
TRANSCENDÉNŢĂ s.f. Calitatea unui lucru de a fi transcendent (1); calitatea gândirii de a elabora concepte transcendentale (1). [Cf. fr. transcendance, lat. transcendentia < transcendere – a trece peste].
(Dicţionar de neologisme)
TRANSCENDÉNŢĂ s. f. 1. însuşirea a ceea ce este transcendent. 2. (în filozofiile religioase) ipostază a divinităţii, care se află deasupra creaţiilor sale. ♢ (în existenţialism) situaţia omului care îşi depăşeşte condiţia lui existenţială obişnuită; (p. ext.) condiţie a omului ca fiinţă care depăşeşte natura. ♢ (în fenomenologie) rezultat al datului obiectiv prin actul intenţional de conştiinţă sau prin intuiţie. (< fr. transcendance)
(Marele dicţionar de neologisme)
transcendénţă s. f. (sil. mf. trans-), g.-d. art. transcendénţei
(Dicţionar ortografic al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
TRANSCENDÉNŢĂ s.f. Calitatea unui lucru de a fi transcendent (1); calitatea gândirii de a elabora concepte transcendentale (1). [Cf. fr. transcendance, lat. transcendentia < transcendere – a trece peste].
(Dicţionar de neologisme)
(Marele dicţionar de neologisme)
transcendénţă s. f. (sil. mf. trans-), g.-d. art. transcendénţei
(Dicţionar ortografic al limbii române)