transiență dex - definiţie, sinonime, conjugare

transiență

transienţă transient
TRANZIÉNŢĂ s.f. 1. (Livr.) Caracterul a ceea ce este trecător, tranzient (2); efemeritate. 2. (Fil.) Devenire continuă a realităţii ce impune o permanentă adaptare a omului la mutaţiile intervenite. [Pr.: -zi-en-Scris şi: transienţă] – După engl. transience.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TRANZIÉNŢĂ s.f. (Liv.) Caracterul a ceea ce este trecător, tranzient; efemeritate. ♦ Termen folosit în diferite discipline sociale semnificând caracterul instabil, continua devenire a relaţiilor omului cu realitatea înconjurătoare, viteza de modificare a acestor relaţii şi de adaptare a omului la noile relaţii. [Pron. -zi-en-, var. transienţă s.f. / cf. it. transienza].
(Dicţionar de neologisme)

TRANSIÉNŢĂ s.f. v. tranzienţă.
(Dicţionar de neologisme)

TRANSIÉNT, -Ă adj. v. tranzient.
(Dicţionar de neologisme)


Cuvinte care încep cu literele: tr tra tran trans transi

Cuvinte se termină cu literele: ta nta enta ienta sienta