TRIMÍTE, trimit, vb. III. Tranz. 1. A dispune sau a ruga ca cineva să se ducă undeva. ♢ Expr. (Fam.) A trimite (pe cineva) pe cealaltă lume (sau la moarte, în rai) = a ucide, a omorî. A trimite (pe cineva) la plimbare = a) a refuza să mai stea de vorbă (cu cineva), a nu da curs discuţiei, a da pe uşă afară; b) a concedia (pe cineva) din serviciu. A trimite (pe cineva) în judecată = a intenta (cuiva) un proces. A trimite (pe cineva) la ocnă (sau la temniţă, la închisoare) = a pedepsi (pe cineva) cu închisoarea. 2. A delega, a alege într-un organ de conducere sau într-un organ reprezentativ. 3. A îndruma pe cineva, a da indicaţii cuiva să consulte un text în legătură cu o anumită problemă. 4. (Despre divinitate) A face să vină, să se arate, să se producă, să se manifeste. 5. A dispune ca un obiect să fie dus, transportat, predat la o anumită destinaţie; a expedia. 6. A transmite prin cineva veşti, porunci, salutări etc. [Var.: triméte vb. III] – Lat. tramittere.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
TRIMÍTERE, trimiteri, s.f. 1. Acţiunea de a trimite şi rezultatul ei; trimis1. ♢ Trimitere în judecată = intentare a unui proces. Casare (a unei hotărâri judecătoreşti) cu (sau fără) trimitere = casare cu (sau fără) înaintarea cauzei la altă instanţă de judecată. 2. Scrisoare (la purtător) prin care un doctor, o secţie sau un spital recomandă un pacient pentru consult sau tratament unui alt doctor, altei secţii sau altui spital (de obicei specializate). 3. Notă în josul paginii unui text sau la sfârşitul lui, care indică o carte, o revistă etc. pentru confruntare sau consultare. [Var.: trimétere s.f.] – V. trimite.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A TRIMÍTE trimít tranz. 1) (persoane) A face să se ducă (printr-o rugăminte, hotărâre sau dispoziţie). ~ după apă. ~ la învătătură. ♢ ~ (pe cineva) pe lumea cealaltă (sau în rai) a ucide; a omorî. ~ (pe cineva) în judecată a da în judecată; a intenta un proces împotriva cuiva. 2) (persoane) A face să se adreseze (la o sursă oarecare). ~ la un articol de revistă. 3) (obiecte) A face să ajungă la destinaţie (pe o cale anumită sau prin intermediul cuiva); a expedia. ~ un colet prin poştă. 4) (despre divinităţi) A face să apară în mod miraculos. /<lat. tramittere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
TRIMÍTER//E ~i f. 1) v. A TRIMITE. 2) Indicaţie scrisă dată de o instituţie medicală unui pacient pentru tratament sau pentru consultaţie (la o altă instituţie sau la un medic specialist). 3) Notă bibliografică sau explicativă din josul unei pagini sau de la sfârşit. /v. a trimite
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
trimíte (-t, -mís), vb. – A dispune ca cineva să se ducă undeva, a mîna. – Var. trimete, Mold. tremite, Trans. tremete, Banat trămete, înv. trămite. Megl. trimet, trimes, istr. tremetu. Lat. trāmittĕre (Puşcariu 1763; REW 8849), cf. v. it. tramettere, prov., cat. trametre. – Der. trimis (var. trimes), s.n. (sol, delegat, împuternicit); trimiţător, adj. (expeditor; s.n., transmiţător); trimiţătură, s.f. (înv., trimitere).
(Dicţionarul etimologic român)
trimíte vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. trimít, perf. s. 1 sg. trimiséi, 1 pl. trimíserăm; conj. prez. 3 sg. şi pl. trimítă; ger. trimiţând; part. trimís
(Dicţionar ortografic al limbii române)
trimítere s. f., g.-d. art. trimíterii; pl. trimíteri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
TRIMÍTE vb. 1. (înv. şi pop.) a mâna. (L-am trimis la cumpărături.) 2. v. porni. 3. v. expedia. 4. a adresa, a expedia, a scrie, (reg.) a mâna. (Cui i-ai trimis scrisoarea?) 5. v. înainta. (A trimite o cerere unei instituţii.)
(Dicţionar de sinonime)
TRIMÍTERE s. 1. v. expediere. 2. v. înaintare. 3. comunicare, transmitere. (~ unor veşti.)
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
TRIMÍTERE, trimiteri, s.f. 1. Acţiunea de a trimite şi rezultatul ei; trimis1. ♢ Trimitere în judecată = intentare a unui proces. Casare (a unei hotărâri judecătoreşti) cu (sau fără) trimitere = casare cu (sau fără) înaintarea cauzei la altă instanţă de judecată. 2. Scrisoare (la purtător) prin care un doctor, o secţie sau un spital recomandă un pacient pentru consult sau tratament unui alt doctor, altei secţii sau altui spital (de obicei specializate). 3. Notă în josul paginii unui text sau la sfârşitul lui, care indică o carte, o revistă etc. pentru confruntare sau consultare. [Var.: trimétere s.f.] – V. trimite.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
TRIMÍTER//E ~i f. 1) v. A TRIMITE. 2) Indicaţie scrisă dată de o instituţie medicală unui pacient pentru tratament sau pentru consultaţie (la o altă instituţie sau la un medic specialist). 3) Notă bibliografică sau explicativă din josul unei pagini sau de la sfârşit. /v. a trimite
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
trimíte (-t, -mís), vb. – A dispune ca cineva să se ducă undeva, a mîna. – Var. trimete, Mold. tremite, Trans. tremete, Banat trămete, înv. trămite. Megl. trimet, trimes, istr. tremetu. Lat. trāmittĕre (Puşcariu 1763; REW 8849), cf. v. it. tramettere, prov., cat. trametre. – Der. trimis (var. trimes), s.n. (sol, delegat, împuternicit); trimiţător, adj. (expeditor; s.n., transmiţător); trimiţătură, s.f. (înv., trimitere).
(Dicţionarul etimologic român)
trimíte vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. trimít, perf. s. 1 sg. trimiséi, 1 pl. trimíserăm; conj. prez. 3 sg. şi pl. trimítă; ger. trimiţând; part. trimís
(Dicţionar ortografic al limbii române)
trimítere s. f., g.-d. art. trimíterii; pl. trimíteri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
TRIMÍTE vb. 1. (înv. şi pop.) a mâna. (L-am trimis la cumpărături.) 2. v. porni. 3. v. expedia. 4. a adresa, a expedia, a scrie, (reg.) a mâna. (Cui i-ai trimis scrisoarea?) 5. v. înainta. (A trimite o cerere unei instituţii.)
(Dicţionar de sinonime)
TRIMÍTERE s. 1. v. expediere. 2. v. înaintare. 3. comunicare, transmitere. (~ unor veşti.)
(Dicţionar de sinonime)