tritura
[Conjugare]
TRITURÁ, triturez, vb. I. Tranz. A fărâmiţa o substanţă solidă în particule fine. – Din fr. triturer, lat. triturare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A TRITUR//Á ~éz tranz. rar (substanţe solide) A transforma în particule fine; a preface în pulbere; a pulveriza. /<fr. triturer
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
TRITURÁ vb. I. tr. A sfărâma, a zdrobi o substanţă chimică în particule fine; a pulveriza. [< fr. triturer, cf. lat.t. triturare].
(Dicţionar de neologisme)
TRITURÁ vb. tr. a sfărâma, a zdrobi (o substanţă, un medicament etc.) în particule foarte fine. (< fr. triturer, lat. triturare)
(Marele dicţionar de neologisme)
triturá vb., ind. prez. 1 sg. trituréz, 3 sg. şi pl. tritureáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A TRITUR//Á ~éz tranz. rar (substanţe solide) A transforma în particule fine; a preface în pulbere; a pulveriza. /<fr. triturer
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionar de neologisme)
TRITURÁ vb. tr. a sfărâma, a zdrobi (o substanţă, un medicament etc.) în particule foarte fine. (< fr. triturer, lat. triturare)
(Marele dicţionar de neologisme)
triturá vb., ind. prez. 1 sg. trituréz, 3 sg. şi pl. tritureáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)