triumf dex - definiţie, sinonime, conjugare
TRIÚMF, triumfuri, s.n. 1. (În Roma antică) Celebrare a unei victorii prin intrarea solemnă în oraş a comandantului biruitor, pe un car tras de patru cai albi şi însoţit de un cortegiu din care făceau parte senatori, căpeteniile armatei şi prizonierii făcuţi în război, reprezentând cea mai înaltă onoare acordată învingătorului. ♢ Expr. A duce (sau a purta pe cineva) în triumf = a ridica (pe cineva) pe sus (purtându-l pe braţe sau pe un tron) în cadrul unui cortegiu solemn sau vesel. 2. Victorie, biruinţă de mare prestigiu; fig. succes moral, reuşită, izbândă deosebită. [Pr.: tri-umf] – Din lat. triumphus, fr. triomphe.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TRIUMFÁ, triúmf, vb. I. Intranz. 1. A repurta o victorie strălucită, a birui în luptă. 2. Fig. A reuşi, a avea un mare succes; a se impune. 3. A se mândri, a jubila în urma unei victorii, a unui succes. [Pr.: tri-um-. – Prez. ind. şi: triumfez] – Din lat. triumphare, fr. triompher.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TRIÚMF ~uri n. 1) (în Roma antică) Onoare acordată unui conducător de oşti care a repurtat o victorie strălucită. ♢ Car de ~ car împodobit în care era purtat biruitorul; car triumfal. 2) Victorie strălucită. 3) fig. Succes decisiv; reuşită mare. 4) Sentiment de mare satisfacţie generat de o mare reuşită. [Sil. tri-umf] /<lat. triumphus, fr. triomphe
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A TRIUMFÁ triúmf intranz. 1) A repurta un triumf; a birui cu succes. 2) A încerca o mare satisfacţie în urma unui triumf; a se bucura nespus; a jubila. 3) fig. A intra în drepturi; a fi recunoscut. Adevărul a triumfat. [Sil. tri-um-] /<lat. triumphare, fr. triompher
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

triúmf (-furi), s.f. – Victorie în război, succes moral, fală. Lat. triumphus (sec. XIX). – Der. triumfa, vb., din lat. triumphare; triumfal, adj., după fr. triomphal, lat. triumphalis; triumfător, adj. (care triumfă); tromf, s.n. (triumf, în anumite jocuri de cărţi), înv., din mag. tromf ‹ germ. Trumpf (Scriban).
(Dicţionarul etimologic român)

TRIÚMF s.n. 1. Celebrare a victoriei în vechea Romă, constând din intrarea solemnă în oraş a generalului biruitor, însoţit de armata sa, de captivi şi de prăzile făcute. 2. Victorie, biruinţă; (fig.) succes moral, reuşită, izbândă. [Pron. tri-umf. / < lat. triumphus, cf. fr. triomphe].
(Dicţionar de neologisme)

TRIUMFÁ vb. I. intr. 1. A birui, a învinge. 2. (Fig.) A reuşi, a ieşi învingător. 3. A se mândri cu o izbândă, a jubila. [Pron. tri-um-, p.i. triúmf, 3,6 -fă. / < lat. triumphare, cf. fr. triompher].
(Dicţionar de neologisme)

TRIÚMF s. n. 1. celebrare a victoriei în Roma antică, din intrarea solemnă în oraş a generalului biruitor, însoţit de armata sa, de captivi şi de prăzile făcute. 2. victorie, biruinţă (în război). 3. (fig.) succes moral, reuşită, izbândă. (< lat. triumphare, fr. triumphe)
(Marele dicţionar de neologisme)

TRIUMFÁ vb. intr. 1. a birui, a învinge. 2. (fig.) a reuşi, a ieşi învingător. 3. a se mândri cu o izbândă, a jubila. (< lat. triumphare, fr. triompher)
(Marele dicţionar de neologisme)

triúmf s. n., pl. triúmfuri (sil. tri-um-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)

arc de triúmf s. n. + prep. + s. n. (sil. tri-umf)
(Dicţionar ortografic al limbii române)

triumfá vb. (sil. tri-um-), ind. prez. 1 sg. triúmf, 3 sg. şi pl. triúmfă
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
TRIUMFÁ vb. (livr.) a jubila. (Eu mă necăjeam, iar ea ~.)
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
Triumfînfrângere
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: tr tri triu trium

Cuvinte se termină cu literele: mf umf iumf riumf