triumfător dex - definiţie, sinonime, conjugare
TRIUMFĂTÓR, -OÁRE, triumfători, -oare, adj. Care triumfă; biruitor, învingător, victorios. ♦ Fig. Care exprimă o mare încredere în succesul obţinut, care arată mulţumirea de a fi biruitor. [Pr.: tri-um-] – Din fr. triomphateur, lat. triumphator, -oris.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TRIUMFĂTÓR1 adv. Într-un mod care exprimă triumf; cu triumf. /a triumfa + suf. ~tor
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

TRIUMFĂT//ÓR2 ~oáre (~óri, ~oáre) 1) Care triumfă; biruitor; victorios. 2) fig. Care vădeşte triumf; plin de triumf. Privire ~oare. /a triumfa + suf. ~tor
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

TRIUMFĂTÓR, -OÁRE adj. Care triumfă; învingător, victorios. ♦ (Fig.) Care exprimă o mare încredere în succesul obţinut, care arată mulţumirea de a fi biruitor. [Pron. tri-um-. / < triumfa + -(ă)tor].
(Dicţionar de neologisme)

TRIUMFÁTOR s.m. (Ant.) Denumire dată unui general roman drept răsplată pentru o victorie însemnată, marcată cu onoruri deosebite. [< lat. triumfator].
(Dicţionar de neologisme)

TRIUMFĂTÓR, -OÁRE adj. care triumfă; învingător, victorios. ♢ (fig.) care exprimă o mare încredere în succesul obţinut. (< fr. triumphateur, lat. triumphator)
(Marele dicţionar de neologisme)

triumfătór adj. m. (sil. tri-um-), pl. triumfătóri; f. sg. şi pl. triumfătoáre
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
TRIUMFĂTÓR adj., s. 1. adj., s. v. victorios. 2. adj. atotbiruitor. (Forţă ~oare.) 3. adj. v. triumfal.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: tr tri triu trium triumf

Cuvinte se termină cu literele: or tor ator fator mfator