trişte dex - definiţie, sinonime, conjugare
TRÍŞCĂ, trişte, s.f. Vechi instrument muzical popular de suflat, făcut din trestie, soc etc., asemănător cu un fluier fără găuri. ♦ Fiecare dintre tuburile sonore ale cimpoiului; ţurloi. – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TRÍST, -Ă, trişti, -ste, adj. 1. (Despre oameni) Supărat, mâhnit, amărât, abătut; melancolic. ♦ (Despre ochi, manifestări ale oamenilor, sunete etc.) Care exprimă tristeţe, melancolie. ♦ (Despre lucruri, stări sau fapte care ţin de natura sau de viaţa omului) Plin de tristeţe. 2. Care provoacă tristeţe, supărare, care întristează; dureros. ♦ Care sugerează, evocă tristeţe; deprimant, dezolant. – Lat. tristis.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TRÍŞTE s.f. v. strişte.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TRÍŞ//CĂ ~te f. 1) Instrument muzical asemănător cu fluierul, dar fără găuri. 2) Fiecare dintre fluierele cimpoiului; ţurloi. /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

TRI//ST ~stă (~şti, ~ste) şi adverbial 1) (despre persoane) Care este într-o stare sufletească apăsătoare; mâhnit; amărât. 2) (despre faţă, ochi, zâmbete etc.) Care vădeşte o asemenea stare de spirit. 3) (despre fenomene, sunete, culori etc.) Care evocă sau sugerează o asemenea stare de spirit. Veste ~stă. /<lat. tristis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

tríşcă (-şte), s.f. – Fluier, tilincă. – Var. strişcă. Creaţie expresivă, cf. tilincă, tilişcă, şi paralelismul cu flişcă, frişcă. Legătura cu sl. trŭsti „trestie” sau sl. trĕštiti „a suna” (Tiktin) este îndoielnică. – Der. trişcar, s.m. (persoană care cîntă din trişcă); trulişcă, s.f. (Trans., fluier).
(Dicţionarul etimologic român)

trist (-tă), adj. – Supărat, necăjit, deprimat; dureros. Lat. tristis, pop. tristus (Densusianu, Hlr., 141; Puşcariu 1764; REW 8918), cf. it. tristo, port. triste, prov. tritz. Este de luat în seamă pierderea cuvîntului în dialecte; şi în rom. circulaţia populară pare limitată. Apare din sec. XVI. – Der. tristeţe (var. tristeţă), s.f. (amărăciune, mîhnire, îngrijorare), după it. tristezza, fr. tristesse; întrista, vb. (a mîhni, a supăra), după fr. attrister; întristăciune, s.f. (Bucov., suferinţă, mîhnire); întristător, adj. (care mîhneşte). – Din rom. provine săs. trist.
(Dicţionarul etimologic român)

tríşte s.f. – Soartă. – Var. înv. strişte, strînşte. Sl. sŭręsta „întîmplare” (Miklosich, Lexicon, 953; Cihac, II, 372), cf. bg. srĕštŭ „întîmplare”, sb. sredja „soartă”, mag. szerencse „fericire”. – Der. răstrişte (var. restrişte), s.f. (nenorocire, nefericire, mîhnire), cu pref.răs-.
(Dicţionarul etimologic român)

tríşcă s. f., g.-d. art. tríştei; pl. tríşte
(Dicţionar ortografic al limbii române)

trist adj. m., pl. trişti, f. sg. trístă, pl. tríste
(Dicţionar ortografic al limbii române)

tríşte s. f., g.-d. art. tríştii; pl. trişti
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
TRÍŞCĂ s. (MUZ.) (prin Olt.) totâlcă. (A cânta din ~.)
(Dicţionar de sinonime)

TRIST adj. 1. v. supărat. 2. v. posomorât. 3. v. melancolic. 4. duios, îndurerat, întristat. (Se confesa cu glas ~.) 5. v. tânguitor. 6. tânguios, tânguitor. (O doină ~.) 7. duios, dureros, jalnic. (O romanţă ~.) 8. v. elegiac. 9. v. nenorocit. 10. v. întristător. 11. v. dezolant. 12. melancolic, posomorât. (O noapte ~.)
(Dicţionar de sinonime)

TRÍŞTE s. v. destin, fatalitate, menire, noroc, predestinare, soartă, ursită, zodie.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
Trist ≠ bucuros, vesel, voios
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: tr tri tris trist

Cuvinte se termină cu literele: te ste iste riste