troacă dex - definiţie, sinonime, conjugare

troacă

[Sinonime]
TROÁCĂ, troace, s.f. 1. Albie, copaie, covată (scurtă şi lată). 2. Ladă mare în care cade făina măcinată la moară. 3. Vas de lemn (în formă de jgheab, de ladă lungă etc.) în care se pune apa sau mâncarea pentru animale. 4. (Fam.; la pl.) Catrafuse, calabalâc. [Var.: (reg.) troc s.n.] – Din germ. dial. Trok.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TROÁ//CĂ ~ce f. Vas de lemn sau de piatră în formă de jgheab, din care mănâncă sau beau animalele; treucă; treică. /<germ. Trog
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

troácă (-ce), s.f. – 1. Albie, copaie, covată. – 2. Ladă în care curge făina la moară. – 3. (Trans.) Sabot, piedică de roată de car. – 4. (Olt.) Tigvă (Lagenaria vulgaris). – Var. Olt., Trans. troc, Mold. treucă. Germ. Trog, prin intermediul săs. trôch, şvabul Trucke (Diez, Gram., I, 129; Borcea 215; REW 8932; Candrea), cf. ceh. troky (Cihac, II, 421; Densusianu, Rom., XXXIII, 287). – Der. trocar, s.m. (nume dat locuitorilor din suburbiile Braşovului, poreclă dată ardelenilor de către locuitorii din Muntenia; Arg., poliţist), s-a explicat prin copaia în care se vînd fructele (Lacea, Ţara Bîrsei, III, 234) sau printr-un anumit obicei (Candrea), dar se datorează mai degrabă sensului de „animal care mănîncă din troacă”. Nu este clară eventuala legătură a var. treucă cu teucă.
(Dicţionarul etimologic român)

troácă s. f., g.-d. art. troácei; pl. troáce
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
TROÁCĂ s. 1. v. adăpătoare. 2. (la pl.) v. boarfe.
(Dicţionar de sinonime)

TROÁCĂ s. v. carapace, ladă, postavă, tărtăcuţă, tigvă, tâlv, ţest.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: tr tro troa troac

Cuvinte se termină cu literele: ca aca oaca roaca