troiță

TRÓIŢĂ, troiţe, s.f. Cruce mare de lemn sau de piatră (împodobită cu picturi, sculpturi, inscripţii şi uneori încadrată de o mică construcţie), aşezată la răspântii, pe lângă fântâni sau în locuri legate de un eveniment. ♦ Icoană, formată din trei părţi, dintre care cele laterale sunt prinse cu balamale, ca nişte obloane, de cea din mijloc; triptic. [Acc. şi: troíţă. – Pr.: tro-i-] – Din sl. troica.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TRÓIŢ//Ă ~e f. 1) Cruce mare (de lemn sau piatră) ornamentată cu picturi sau sculpturi pe teme religioase, instalată la fântâni, la răspântii etc. 2) Icoană care reprezintă cele trei feţe ale divinităţii (Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh). 3) fig. Reunire de trei persoane sau de trei lucruri care constituie o unitate; trinitate. [G.-D. troiţei; Sil. tro-i-] /<sl. troică
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

tróiţă (-ţe), s.f. – 1. Treime. – 2. Triptic. – 3. Crucifix, rugă. Sl. (rus.) troica (Miklosich, Slaw. Elem., 49; Cihac, II, 423). – Der. troicinic, adj. (se zice despre imnurile liturgice care slăvesc Sfînta Treime), din sl. troičῑnŭ (Tiktin).
(Dicţionarul etimologic român)

tróiţă s. f. (sil. tro-i-), g.-d. art. tróiţei; pl. tróiţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
TRÓIŢĂ s. cruce, (Transilv. şi Ban.) rugă. (O ~ la margine de drum.)
(Dicţionar de sinonime)

TRÓIŢĂ s. v. sfânta treime, triadă, trinitate, trio.
(Dicţionar de sinonime)