tronc
[Sinonime]
HODORÓNC-TRÓNC interj. Exclamaţie folosită când cineva face un lucru nepotrivit, neaşteptat sau când spune o vorbă deplasată. – Hodoronc + tronc.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
TRONC interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de o ciocănire, de o cădere, de trântirea unui lucru etc. ♢ Expr. A-i cădea cuiva (cu) tronc (la inimă) = a-i deveni cuiva drag dintr-o dată; a îndrăgi (pe neaşteptate). ♦ Exclamaţie care exprimă surpriza în faţa unui lucru neaşteptat sau a unei situaţii neprevăzute. ♢ Expr. (Fam.) Tronc, Marghioalo, se spune când cineva face sau spune ceva nepotrivit cu situaţia în care se găseşte. – Onomatopee.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
TRONC interj. 1) (se foloseşte pentru a exprima zgomotul produs de căderea sau de ciocnirea bruscă a unor obiecte, lucruri). 2) (se foloseşte pentru a exprima surpriza sau uimirea): A-i cădea cuiva (cu) ~ (la inimă) a-i deveni cuiva drag pe neaşteptate, dintr-o dată. /Onomat.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
tronc interj. – Exprimă surpriza şi mirarea. Creaţie expresivă, cf. bo(n)c, tranc, trosc. – Der. troncan, s.m. (băiat robust); troncăni, vb. (a trăncăni, a flecări), cf. trăncăni; troncănit, s.n. (pălăvrăgeală); troncăt (var. troncot), s.n. (huruit). Cf. hodoronc-tronc.
(Dicţionarul etimologic român)
TRONC s. n. (anat.) 1. corpul uman sau animal considerat fără cap şi membre; trunchi. 2. nume dat unor vase şi nervi care, după un scurt traiect, se divid în ramuri terminale. (< fr. tronc, lat. truncus)
(Marele dicţionar de neologisme)
hodorónc-trónc interj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
tronc interj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
TRONC interj. zdup! (~! cu sticla de pământ.)
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
TRONC interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de o ciocănire, de o cădere, de trântirea unui lucru etc. ♢ Expr. A-i cădea cuiva (cu) tronc (la inimă) = a-i deveni cuiva drag dintr-o dată; a îndrăgi (pe neaşteptate). ♦ Exclamaţie care exprimă surpriza în faţa unui lucru neaşteptat sau a unei situaţii neprevăzute. ♢ Expr. (Fam.) Tronc, Marghioalo, se spune când cineva face sau spune ceva nepotrivit cu situaţia în care se găseşte. – Onomatopee.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
tronc interj. – Exprimă surpriza şi mirarea. Creaţie expresivă, cf. bo(n)c, tranc, trosc. – Der. troncan, s.m. (băiat robust); troncăni, vb. (a trăncăni, a flecări), cf. trăncăni; troncănit, s.n. (pălăvrăgeală); troncăt (var. troncot), s.n. (huruit). Cf. hodoronc-tronc.
(Dicţionarul etimologic român)
TRONC s. n. (anat.) 1. corpul uman sau animal considerat fără cap şi membre; trunchi. 2. nume dat unor vase şi nervi care, după un scurt traiect, se divid în ramuri terminale. (< fr. tronc, lat. truncus)
(Marele dicţionar de neologisme)
hodorónc-trónc interj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
tronc interj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
TRONC interj. zdup! (~! cu sticla de pământ.)
(Dicţionar de sinonime)