TRONCĂNÍ, troncănesc, vb. ÎV. 1. Intranz. A face zgomot izbindu-se de ceva sau izbind un obiect de altul. 2. Tranz. Fig. A flecări, a trăncăni. – Tronc + suf. -ani.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
TRONCĂNÍRE, troncăniri, s.f. Acţiunea de a troncăni şi rezultatul ei; zgomot produs de obiecte care se izbesc unele de altele; troncănit. – V. troncăni.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A TRONCĂN//Í ~ésc intranz. A face zgomot, izbindu-se de ceva; a face „tronc”. /tronc + suf. ~ăni
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
troncăní vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. troncănésc, imperf. 3 sg. troncăneá; conj. prez. 3 sg. şi pl. troncăneáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
troncăníre s. f., g.-d. art. troncănírii; pl. troncăníri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
TRONCĂNÍ vb. v. durăi, durui, flecări, hodorogi, hurui, îndruga, pălăvrăgi, sporovăi, trăncăni.
(Dicţionar de sinonime)
TRONCĂNÍRE s. troncănit, troncăt.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
TRONCĂNÍRE, troncăniri, s.f. Acţiunea de a troncăni şi rezultatul ei; zgomot produs de obiecte care se izbesc unele de altele; troncănit. – V. troncăni.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
troncăní vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. troncănésc, imperf. 3 sg. troncăneá; conj. prez. 3 sg. şi pl. troncăneáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
troncăníre s. f., g.-d. art. troncănírii; pl. troncăníri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
TRONCĂNÍ vb. v. durăi, durui, flecări, hodorogi, hurui, îndruga, pălăvrăgi, sporovăi, trăncăni.
(Dicţionar de sinonime)
TRONCĂNÍRE s. troncănit, troncăt.
(Dicţionar de sinonime)