tronca

TRÓNCA-TRÁNCA interj. v. tronca-tronca.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TRÓNCA-TRÓNCA interj. Cuvânt care imită zgomotul făcut de două obiecte care se lovesc unul de altul în cadenţă regulată, monotonă. [Var.: trónca-tránca interj.] – Onomatopee.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TRÓNCA interj. (se foloseşte, repetat, pentru a reda zgomotul produs de două obiecte ce se lovesc ritmic şi monoton unul de altul). /Onomat.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

trónca-tránca/trónca-trónca interj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)