trufă dex - definiţie, sinonime, conjugare
TRÚFĂ1, trufe, s.f. 1. Nume dat mai multor specii de ciuperci comestibile de culoare violetă-negricioasă, în formă de cartofi, care cresc în pământ (Tuber). 2. Produs de cofetărie făcut dintr-o cremă de ciocolată. – Din fr. truffe.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TRÚFĂ2, trufe, s.f. (Înv.) Trufie. – Lat. *trufa.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TRÚF//Ă ~e f. 1) Ciupercă comestibilă în formă de cartof, de culoare violetă-negricioasă, care se dezvoltă în pământ. 2) Preparat alimentar din cremă de ciocolată. /<lat. trufa
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

trúfă (-fe), s.f. – Mîndrie, fală, îngîmfare, aroganţă, trufie. Origine indoielnică. Se consideră în general (Cihac, II, 708; Roesler 577; Şeineanu, Semasiol., 209; Densusianu, Rom., XXXIII, 287; Rosetti, II, 69) că reprezintă gr. τρυφή „delicii desfătări”; dar această soluţie nu se potriveşte nici semantic şi nici fonetic; astfel că Tiktin ajunge să-l considere drept cultism înv. Această soluţie din urmă este şi mai puţin satisfăcătoare. Sec. XVI, înv. Pare mai curînd un reprezentant indirect de lat. triumphus, cf. it. tronfio „mîndru”, germ. Trumpf, prin intermediul unor idiomuri sl. în care s-ar fi pierdut nazala; însă forma intermediară nu ne apare. Der. trufie (var. trufăşie), s.f. (orgoliu, fală); trufi (var. trufăşi), vb. refl. (a se mîndri, a se îngîmfa, a se fuduli); trufaş, adj. (mîndru, orgolios, arogant). Din rom. provine bg. din Trans. trufa (Miklosich, Bg., 137).
(Dicţionarul etimologic român)

TRÚFĂ s.f. 1. (Liv.) Inducere în eroare; înşelătorie, şarlatanie. ♦ Abuz de încredere, escrocherie. 2. Gen de ciuperci comestibile foarte gustoase, de culoare violetă-negricioasă, având forma unui cartof. 3. Produs de cofetărie preparat cu o cremă de unt şi ciocolată. [< fr. truffe, it. truffa, prov. trufa < lat.t. tufera].
(Dicţionar de neologisme)

TRÚFĂ s. f. 1. inducere în eroare; înşelătorie, şarlatanie. ♢ abuz de încredere, escrocherie. 2. gen de ciuperci comestibile foarte gustoase, violete-negricioase, de forma unui cartof. 3. produs de cofetărie pe bază de cremă de unt şi ciocolată. 4. nas al unui câine. (< fr. truffe)
(Marele dicţionar de neologisme)

TRUFÁ vb. tr. 1. a garnisi cu trufe (2). 2. (fam.) a împăna, a umple (cu). 3. a înşela, a duce de nas; a escroca. (< fr. truffer)
(Marele dicţionar de neologisme)

trúfă (ciupercă, trufie) s. f., g.-d. art. trúfei; pl. trúfe
(Dicţionar ortografic al limbii române)

trufá vb., ind. prez. 1 sg. truféz, 3 sg. şi pl. trufeáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
TRÚFĂ s. (BOT.) trufă de iarnă (Tuber mela-nosporum) = trufă neagră; trufă de vară (Tuber aestivum) = trufă văratică; trufă neagră v. trufă de iarnă; trufă văratică v. trufă de vară.
(Dicţionar de sinonime)

TRÚFĂ s. v. aroganţă, fală, fudulie, infatuare, înfumurare, îngâmfare, mândrie, orgoliu, semeţie, trufie, vanitate.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: tr tru truf

Cuvinte se termină cu literele: fa ufa rufa